x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vicepremierul britanic Dominic Raab a demisionat. Angajații îl consideră un "tiran nepoliticos şi agresiv"

Vicepremierul britanic Dominic Raab a demisionat. Angajații îl consideră un "tiran nepoliticos şi agresiv"

de Redacția Jurnalul    |    21 Apr 2023   •   14:30
Vicepremierul britanic Dominic Raab a demisionat. Angajații îl consideră un "tiran nepoliticos şi agresiv"
Sursa foto: Hepta

Vicepremierul britanic Dominic Raab a demisionat, vineri, din cauza unor acuzații de hărțuire la locul de muncă, scrie Reuters.

El era și ministrul Justiției în guvernul de la Londra condus de premierul Rishi Sunak. 

Deși ancheta a fost independentă, Raavb i-a trimis o scrisoare șefului executivului în care spune că aceasta crează un precedent periculos. 

"Am cerut ancheta şi m-am angajat să demisionez dacă va găsi orice fel de fapte de hărţuire. Cred că este important să îmi respect cuvântul. Prin stabilirea pragului de hărţuire atât de jos, această anchetă a creat un precedent periculos. Ea va încuraja plângeri false împotriva miniştrilor şi va avea un efect de descurajare a celor care impulsionează schimbarea în numele guvernului nostru", a explicat demnitarul.  

Împotriva acestuia au fost depuse 8 plângeri cu privire la comportamentul său din perioada când era șef al diplomației britanice și ministru pentru Brexit. 

Totodată, la formarea guvernului Rishi Sunak, în toamna anului trecut, The Guardian a scris că numirea sa în fruntea Ministerului Justiției a provocat neliniște printre angajați. Aceștia spun că Raab a instituit o "cultură a fricii" și îl descriu ca un "tiran nepoliticos şi agresiv".


 

×
Subiecte în articol: dominic raab Marea Britanie