x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Descoperă cele mai mari conspiraţii ale omenirii

Descoperă cele mai mari conspiraţii ale omenirii

12 Ian 2015   •   16:39
Descoperă cele mai mari conspiraţii ale omenirii

Întotdeauna vor exista teorii care găsesc conspirații în tot ce se întâmplă. Indiferent dacă sunt sau nu adevărate, acestea reușesc să convingă destul de mulți oameni. De la cum publicitatea ne controlează subliminal comportamentul la extratereștrii de la Roswell, la organizații secrete care stăpânesc lumea la teorii privind atacurile teroriste de la 11 septembrie, pot fi aceste teorii adevărate? Acest lucru rămâne de judecat de fiecare om în parte.

Citeşte şi MÂNA ASCUNSĂ, din spatele uşilor, CARE CONDUCE LUMEA


10. Publicitatea subliminală.
Publicitatea subliminală, termen gândit de James Vicary în 1957, este un mesaj ascuns într-o imagine cu scopul de influența comportamentul privitorului, scrie historia.ro. A fost prima dată folosită într-un film din New Jersey, care a influențat spectatorii să cumpere Coca-Cola și să mănânce popcorn. Anii următori, Federal Communications Commission, a deșfășurat o anchetă și a interzis acest tip de publicitate.

9. Triunghiul Bermudelor
Poveștile privind vase și avioane dispărute deasupra Triunghiului Bermudelor sunt cunoscute de aproape toată lumea. Această zonă misterioasă este localizată în vestul Atlanticului. Conform adepților teoriilor conspirațiilor, extratereștii controlează aceasta zonă, cauzând toate aceste dispariții. Unii chiar consideră că aici ar fi locația continentului Atlantis.

Citeşte şi Misterioasele statui ale extratereştrilor din Iordania: Secretul lor rămâne ascuns FOTO

8. Roswell
Legătura dintre Roswell și extratereștrii este una dintre cele mai populare teorii, încă din 7 iulie 1947, când s-a raportat o prabușire la Roswell, New Mexico.

Mai multe teorii ale conspiraţiei pe RomâniaTV.net.

×