x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe DESCOPERIRE ÎNGROZITOARE. Ce a găsit mama unui copil de trei ani printre jucăriile lui

DESCOPERIRE ÎNGROZITOARE. Ce a găsit mama unui copil de trei ani printre jucăriile lui

25 Dec 2012   •   22:55
DESCOPERIRE ÎNGROZITOARE. Ce a găsit mama unui copil de trei ani printre jucăriile lui
Un copil de doar trei ani din Australia a scăpat ca prin urechile acului după ce a adus în casă mai multe ouă de şarpe din care au ieşit şapte reptile foarte veninoase, scrie Huffington Post.

Kyle Cummings, un băieţel de trei ani din Australia, a găsit în iarbă nouă ouă de şarpe pe care le-a adus în casă pentru a vedea ce se întâmplă cu ele.

S-a întâmplat ceea ce era şi normal să se întâmple: şapte reptile au ieşit din cele nouă ouă aşezate cu grijă de copil într-o cutie de plastic. şerpii au fost găsiţi de mama lui Kyle, care s-a declarat şocată de descoperire. Din fericire, reptilele nu ieşiseră din cutie.

Zoologii australieni au precizat că micuţul Kyle ar fi fost ucis de muşcătura şerpilor, dacă ar fi încercat să se joace cu ei. Şarpele estic maro, de tipul celui găsit de micuţul australian, poate creşte până la o lungime de doi metri şi este una dintre cele mai veninoase reptile din lume.   


×
Subiecte în articol: jucării serpi copil iarbă ouă