x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Descoperirea unor oseminte umane la Vatican redeschide un caz vechi de 35 de ani

Descoperirea unor oseminte umane la Vatican redeschide un caz vechi de 35 de ani

31 Oct 2018   •   17:58
Descoperirea unor oseminte umane la Vatican redeschide un caz vechi de 35 de ani

Descoperirea din pură întâmplare a unor oseminte umane într-o clădire din Vatican i-a determinat pe procurorii italieni să redeschidă un dosar de crimă, care a rămas învăluit în mister timp de 35 de ani, relatează DPA. 

Osemintele au fost găsite cu ocazia unor lucrări de renovare demarate la sediul ambasadei Vaticanului din Roma, iar descoperirea a fost raportată autorităţilor italiene, a anunţat Vaticanul într-un comunicat emis marţi seară. 

Biroul Procuraturii din Roma a ordonat realizarea unor teste ADN ale osemintelor, în contextul speculaţiilor potrivit cărora ele ar putea să aparţină Emanuelei Orlandi, sau unei alte adolescente care a dispărut cu o lună înainte de ea, Mirella Gregori. 

Miercuri, postul public de televiziune italian, RAI, a citat o avocată a familiei Orlandi, care a spus că va depune în instanţă o cerere oficială prin care a solicitat ca familia "să fie informată" în legătură cu desfăşurarea investigaţiilor. 

"Orice acţiune, orice situaţie şi descoperire ne plasează într-o stare justificată de alertă. Am face orice pentru a şti ceea ce s-a întâmplat", a declarat Annamaria Bernardini de Pace. 

Emanuela Orlandi avea cetăţenia statului Vatican, fiind fiica în vârstă de 15 ani a unui preot din Cetatea Sfântă. Ea a dispărut în 1983 după ce a participat la un curs de flaut organizat în apropiere de Piazza Navona, o piaţă din centrul Romei. 

De-a lungul anilor, o serie de teorii ale conspiraţiei au legat dispariţia ei de comploturi anti-papale ce ar fi fost organizate de agenţi secreţi din străinătate, mafioţi italieni şi prădători sexuali din rândul preoţilor. 

În 2017, jurnalistul italian de investigaţie Emiliano Fittipaldi a publicat un document despre care afirma că ar fi un e-mail intern de la Vatican, care sugera că Emanuela Orlandi a fost ţinută ascunsă la Londra timp de mai mulţi ani. Informaţia nu a fost confirmată.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: oseminte umane Vatican