x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe I-a căzut 90% din piele după ce a fost tratată cu ibuprofen. Adolescenta a primit despăgubiri de 109 milioane de dolari

I-a căzut 90% din piele după ce a fost tratată cu ibuprofen. Adolescenta a primit despăgubiri de 109 milioane de dolari

15 Feb 2013   •   07:57
I-a căzut 90% din piele după ce a fost tratată cu ibuprofen. Adolescenta a primit despăgubiri de 109 milioane de dolari

O adolescentă din SUA a primit despăgubiri de 109 milioane de dolari după ce o reacţie adversă la ibuprofen a făcut să sufere de leziuni cerebrale, să piardă 20% din capacitatea pulmonară, să orbească şi să-i cadă 90% din piele, informează The Independent.

Samantha Reckis, acum de 16 ani, a luat Motrin (medicament cu ibuprofen ca substanţă activă) la vârsta de şapte ani, în urma unei febre.

Deşi mai luase medicamentul fără să aibă reacţii adverse, Samantha Reckis a dezvoltat sindromul Lyell (necroliza epidermică toxică) boală în urma căreia a orbit complet, iar 90% din piele i-a căzut.

Potrivit avocatului familiei Reckis, Samantha a avut şi leziuni cerebrale, fiind nevoie ca medicii să-i găurească craniul pentru a atenua presiunea. Din fericire, leziunile nu au fost severe, adolescenta suferind acum doar de amnezii temporare.

Reacţia adversă a făcut şi ca 20% din capacitatea pulmonară a fetei să se piardă.

Familia Reckis a dat în judecată producătorul Johnson & Johnson pentru că nu a avertizat că o astfel de reacţie posibil fatală poate fi provocată de medicament.

Procesul s-a terminat ieri, famila Reckis având câştig de cauză. Producătorul Johnson & Johnson a declarat că nu este de acord cu verdictul şi ia în calcul un eventual recurs.

"Familia Reckis a trecut printr-o tragedie şi suntem alături de ea", se arată într-un comunicat al companiei, în care se adaugă că medicamentul Motrin este viabil, iar atunci când este folosit conform instrucţiunilor reprezintă "un tratament sigur şi eficace pentru dureri minore şi febră".

"Mai multe medicamente, printre care şi ibuprofenul, pot provoca reacţii alergice, aşa cum scrie pe etichetă. În acest caz, consumatorii trebuie să întrerupă tratamentul şi să apeleze de urgenţă la un medic", se mai arată în comunicat.

Necroliza epidermică toxică dezvoltată de Samantha Reckis a dus la inflamarea gâtului, a gurii, a ochilor, a esofagului, a intestinelor, a sistemului respirator şi ale organelor genitale, medicii fiind nevoiţi să o plaseze în comă artificială pentru a o putea trata.

Necroliza epidermică toxică poate fi fatală. Boala presupune inflamarea acută a pielii şi a ochilor şi iritaţii care duc la desprinderea epidermei.

În 2011, o altă fată din statul Pennsylvania a primit 10 milioane de dolari compensaţii după ce acelaşi medicament a dus la acelaşi sindrom. Aceasta a pierdut 84% din suprafaţa pielii, a suferit leziuni cerebrale şi a orbit. 

×