Destinatie exotica - In Libia nu te simti niciodata singur

Nenumarate portrete ale liderului libian, Moammar Gadaffi, care pavoazeaza cladiri si artere principale, situri arheologice, bazaruri ieftine si cartele telefonice de inchiriat fac parte din inedita oferta turistica a Libiei.

In Libia isi poti face plinul la masina cu vreo trei dolari, poti manca pe saturate si inca ceva pe deasupra cu cel mult zece dolari si poti cumpara ce nu gandesti din bazarurile multicolore. Nu poti pune insa gura pe alcool si sub nici o forma nu poti desconsidera portretele liderului Gadaffi.

Fara decolteuri, fara blugi, fara comentarii, fara alcool... lista cu "asa nu" alcatuita de Ministerul Afacerilor Externe pentru jurnalistii care il insoteau pe ministru in Libia parea ca nu se mai sfarseste. Din paragrafele ei se desprindea un tablou extrem de sumbru, al unei tari unde esti in siguranta doar daca nu ridici ochii din pamant, si nici atunci nu stii ce se poate intampla. O tara unde toti cei aflati in jurul tau au urechile bine acordate pe tonurile limbii romane si unde cea mai mica miscare gresita te poate trimite direct in avion, si asta in cel mai bun caz. La Tripoli, cam ca in bancurile cu Radio Erevan, am dat, ce-i drept, peste buni ascultatori de limba romana in dispozitivul de securitate care insotea delegatia ministrului, numai ca, in loc sa se incrunte sau sa faca pe nestiutorii, chicoteau la glumele noastre.

Am plecat de la Bucuresti cu un bagaj format, pe jumatate, din esarfe si saluri in culori cat mai inchise si cat mai terne. Cu tinute atat de sobre cat a permis sifonierul de cadru didactic al mamei mele, careia i-am multumit in gand ca nu s-a facut stewardesa sau prezentatoare de televiziune. Fara culori aprinse, fara haine stramte, fara accesorii care sa atraga atentia. In schimb, pe strazile din Tripoli am trecut pe langa femei care, sub crestetele acoperite de valuri, nu faceau economie cand era vorba de creionul dermatograf, conturul de buze sau de etalarea bijuteriilor din aur.

Am fost avertizati ca orice dispersare de grup este total nerecomandata si ca orice pas pe alaturea potecii oficiale se face pe propria raspundere. Am descoperit "pe teren" ca eram supravegheati prea atent ca sa ne putem, Doamne fereste!, rataci, chiar si atunci cand ne avantam in bazar. Toate pieile de sarpe din lume, toate blanurile de leopard si toate covoarele cu motive traditionale arabesti nu ne-ar fi putut pierde urma.

BAZAR. Pe straduta lor, fauritorii de alamuri lucreaza de zor

IN SCHIMBARE. Tripoli poate reprezenta o surpriza placuta pentru turistii amatori de destinatii exotice. Are magazine pline cu tot ce-ti poti dori, vanzatori amabili care devin si mai amabili atunci cand afla ca vii din Romania, posibilitatea de a fotografia cam tot ce iti iese in cale, mai putin cladiri securizate.

Stiind ca te afli intr-o tara al carei lider i-a fost "tovaras si pretin" lui Nicolae Ceausescu, incerci sa identifici urme ale prieteniei care a legat cele doua regimuri ca sa poti spune: "Uite, asa era si la noi". E greu. Nu erau nici faleze cu instalatii de iluminare care fac din noapte zi, nu erau nici magazine care se inchid dupa miezul noptii, nici proprietari de restaurante, cafenele sau mici alte afaceri, cum gasesti la tot pasul in capitala libiana. E drept, toate aceste "facilitati" nu existau nici in Tripoli pana de curand. Deschiderea regimului s-a produs ca peste noapte, in urma cu doar cativa ani. A urmat, printre altele, o crestere spectaculoasa a numarului de autoturisme si o explozie a telefoniei mobile. Iar libienii nu s-au incurcat. O data cu patrunderea telefoniei, s-au dotat direct cu cele mai noi si performante aparate. "Au inceput direct cu telefoanele cu camera incorporata si toate facilitatile", ne explica un oficial al Ambasadei Romaniei la Tripoli. Ne-am convins ca libienilor le place tehnologia de varf atunci cand unul dintre insotitorii grupului a tinut neaparat sa faca o demonstratie si sa-si etaleze colectia de melodii preferate, puse la pastrare in telefonul mobil. Tot atunci ne-am convins ca lui Ossama, care tinea mortis, atunci cand se prezenta, ca nu il cheama si ben Laden, ii plac Celine Dion si Kenny Rogers, dar si umorul romanesc, pentru ca nu mai ascundea faptul ca ne intelege perfect comentariile si glumele. Mai putin receptivi la limba romana s-au dovedit libienii, cu care multi dintre jurnalisti s-au conversat telefonic. Asta nu pentru ca devenisera brusc populari, ci pentru ca in Libia poti inchiria cartele telefonice pe durata sederii. O data cu ele imprumuti si multi dintre cunoscutii posesorului anterior, care insista cu apeluri si mesaje. Sanse mici sa te simti singur in Libia.

LIDERUL

Din 1977, Libia sau, mai precis, Marea Jamahirie Araba Libiana Populara Socialista este condusa de colonelul Moammar Gadaffi. Chiar daca regimul sau s-a mai "incalzit" in ultimii ani, Marele Lider, cum este numit atat de libieni, cat si de oficialii straini care ii calca pragul, nu isi permite ca poporul sa uite ca el vegheaza atent. Pana si romanii obisnuiti sa vada portrete cu "tovarasul presedinte" in toate institutiile au avut un soc. Colonelul Gadaffi este pretutindeni. Ii intalnesti privirea vigilenta oriunde te-ai afla, oriunde te-ai uita. Te intampina in piata centrala a orasului (Piata Verde, cum i se mai spune), de pe panouri uriase, colorate cu mult verde si galben. Iti zambeste de pe marginea autostrazii, iti ureaza bun venit la intrarea in holul hotelului, te priveste ingaduitor in ministere, din diverse unghiuri, iti face cu ochiul in vitrinele unor magazine. Culmea culmilor, te saluta de pe tricouri care se vand in bazar cu pana in 15 dolari, in functie de cat de bine te pricepi la negocieri. Iar cand ajungi la intelegere cu negustorul si-i platesti, supravegheaza tranzactia de pe bancnotele de un dinar, imprimate cu chipul sau. Si cand survolezi Africa te astepti sa vezi binecunoscuta fata desenata pe nisipul rosiatic.

MONUMENT UNESCO

Aflat in Libia pentru a netezi calea relansarii relatiilor economice si deschiderea unei piete noi pentru produsele romanesti, ministrul de Externe, Mihai Razvan Ungureanu, n-a ratat ocazia de a dubla efortul diplomatic cu o deplasare care sa mangaie mandria nationala a libienilor. Dupa o cursa isterica pe autostrada, unde multi participanti la trafic au ignorat insemnele oficiale de pe masinile din coloana si s-au amuzat jucandu-se cu nervii soferilor din coloana, Ungureanu s-a plimbat pret de aproape o ora printre ruinele asezarii antice de la Sabrata, intemeiata in secolul al VI-lea i.Hr. si refacuta de romani in secolul al II-lea d.Hr. Cu tot cu membrii ambasadei, cu dispozitivul de securitate, cu jurnalisti, cu ghidul libian al sitului si cu "arabistul" Ministerului Roman de Externe, Ungureanu a admirat amfiteatrul, ramasitele colanelor, statuilor si mozaicurilor care faceau mandria vechii asezari aflate acum in privilegiata categorie a monumentelor ingrijite UNESCO. Viztia s-a incheiat cu un "apus de soare la Sabrata" (foto), cum glumeau cativa membri ai delegatiei, sperand ca de a doua zi soarele va rasari mai stralucitor ca de obicei pe straduta relatiilor dintre Romania si Libia.