Prestigiosul muzeu National Gallery din Londra expune, începând de miercuri, o serie de opere care au înşelat vigilenţa experţilor − falsuri, tablouri atribuite în mod eronat altor artişti şi picturi avariate −, până când evoluţia ştiinţei a permis experţilor să restabilească adevărul.
Expoziţia "Close Examination: Fakes, Mistakes and Discoveries" va fi deschisă până la 12 septembrie, după cum a relatat AFP. Organizatorii au ales, din colecţia de peste 2.000 de tablouri a muzeului, circa 40 de opere pentru a ilustra provocările cu care se confruntă de secole cei mai mari experţi în artă în procesul de autentificare a picturilor. Asemenea investigatorilor criminalişti, folosind tehnici moderne ca raze infraroşii, radiografii, microscopie electronică, spectrometrie de masă, departamentul ştiinţific al National Gallery a reuşit, de la înfiinţarea sa în 1934, să facă lumină în multe cazuri "misterioase", relevând atât surprize plăcute, cât şi mai puţin plăcute.
SURPRIZE NEPLĂCUTE
În prima categorie, muzeul expune "Portrait de groupe", o pictură pe lemn achiziţionată în 1923 şi despre care se credea că datează din secolul al XV-lea. Pictura conţine însă o serie de pigmenţi care au fost folosiţi abia începând din secolul al XIX-lea, precum un lac obţinut din răşină folosit pentru a simula patina originală, dar şi alte detalii anacronice.
Munca acestor "detectivi" este mult mai complicată în cazul operelor realizate în atelierele în care mai mulţi artişti aveau posibilitatea de a interveni asupra aceluiaşi tablou sau de a face copii după operele marilor maeştri, după cum a explicat Betsy Wieseman, unul din comisarii expoziţiei.În iunie 1874, National Gallery a achiziţionat două tablouri de Botticelli: "Marte şi Venus" şi "O alegorie", cel din urmă fiind considerat mai bun decât primul şi având un preţ de achiziţie mai mare. Dar tabloul s-a dovedit a fi doar o imitaţie, realizată de unul dintre discipolii maestrului italian.
OPERE MODIFICATE
Expoziţia prezintă şi câteva opere care au fost modificate intenţionat, din motive comerciale - "Portrait of Alexander Mornauer" - sau din motive morale - "Woman at a Window". Primul tablou, pictat între 1464-1488 de un artist necunoscut, a fost transformat în secolul al XVIII-lea pentru a putea fi atribuit pictorului Hans Holbein, ale cărui opere erau la mare căutare. Pentru aceasta, fundalul a fost pictat în albastru, iar pălăria modelului a fost modificată. Aceste detalii au apărut la scanările cu raze X şi în urma analizei chimice a straturilor de vopsea. "Woman at a Window" a fost pictat în perioada Renaşterii, iar în epoca victoriană, marcată de pudoare, tabloului i s-au adus modificări: decolteul femeii a fost micşorat, expresia feţei este mult mai inocentă, coafura blondă a devenit brunetă.
Citește pe Antena3.ro