x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cei trei bărbați care au evadat dintr-o închisoare din Republica Moldova au fost prinși

Cei trei bărbați care au evadat dintr-o închisoare din Republica Moldova au fost prinși

de Redacția Jurnalul    |    01 Oct 2023   •   19:07
Cei trei bărbați care au evadat dintr-o închisoare din Republica Moldova au fost prinși

UPDATE: Cei trei bărbați care au evadat duminică dimineața dintr-o închisoare din Republica Moldova au fost prinși, au anunțat autoritățile.

„Polițiștii din cadrul Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă, în comun cu cei ai Inspectoratului de Poliție Rîșcani din mun. Chișinău au reținut cei trei evadați din Penitenciarul nr.10-Goian”, a transmis Poliția.

Conform acesteia, cei trei au opus rezistență și „a fost nevoie de aplicarea mijloacelor speciale”.

Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor din Republica Moldova, duminică dimineața, în jurul orei 4.35, trei deținuți de la Penitenciarul nr.10-Goian au evadat din locul de detenție.

„Este important de menționat faptul că, cei trei deținuți au atacat supraveghetorul de la post, deposedându-l de cheile speciale, părăsind blocul de regim. Ultimii au escaladat edificiile de pază a instituției care la moment se află în proces de reconstrucție capitală”, a anunțat Administrația.

 

Știre initiala: Trei deținuți au evadat duminică dimineața dintr-o închisoare din Republica Moldova, după ce au atacat un suraveghetor și i-au furat cheile. Evadații sunt căutați de poliție.

Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor din Republica Moldova, duminică dimineața, în jurul orei 4.35, trei deținuți de la Penitenciarul nr.10-Goian au evadat din locul de detenție.

„Este important de menționat faptul că, cei trei deținuți au atacat supraveghetorul de la post, deposedându-l de cheile speciale, părăsind blocul de regim. Ultimii au escaladat edificiile de pază a instituției care la moment se află în proces de reconstrucție capitală”, arată Administrația.

Angajații sistemului administrației penitenciare și polițiștii îi caută pe evadați.

„ANP face apel către toți cetățenii care dispun de careva informații despre locul aflării persoanelor evadate, să contacteze autoritățile la numerele de telefon: 0 (22) 40-97-87, 0 (22) 35-08-90, 078777403 sau 112”, se arată pe pagina de Facebook a Administrației Penitenciarelor.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: detinuti republica moldova evadat