Deutsche Bank, cea mai mare banca germana, a anuntat marti ca va concedia 1.900 de angajati, dintre care 1.500 de la banca de investitii a grupului, pentru a economisi 3 miliarde de euro si a-si adapta modelul de business la evolutiile de pe pietele financiare, transmite Bloomberg.
Institutia financiara anticipeaza ca va inregistra "costuri substantiale" pentru a realiza economiile scontate, fara a preciza exact cheltuielile pentru disponibilizari.
Actiunile Deutsche Bank au crescut cu pana la 3,8% la Frankfurt dupa anunt, revenind dupa scaderile din prima parte a sedintei bursiere.
Profitul bancii de investitii din cadrul Deutsche Bank a scazut in trimestrul al doilea de peste doua ori, la 357 milioane euro, de la 969 milioane euro in perioada corespunzatoare a anului trecut, potrivit datelor prezentate marti de grupul german. Media estimarilor analistilor contactati anterior de Bloomberg indica un profit de 835 milioane euro.
Bancile de investitii sunt afectate de criza datoriilor de stat din zona euro, care reduce afacerile in domeniul tranzactiilor financiare si descurajeaza ofertele de actiuni sau licitatiile de obligatiuni.
Mai mult, bancile trebuie sa se alinieze noilor standarde, mai dure, privind rezervele de capital, iar cele mai mari grupuri financiare, inclusiv Deutsche Bank, sunt anchetate in mai multe tari privind manipularea indicilor de dobanda de pe piata interbancara, in principal LIBOR.
Profitul net al Deutsche Bank a scazut in trimestrul al doilea cu 46%, la 650 milioane euro, afectat si de depreciere euro fata de dolar si lira sterlina.