x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dezbaterea dintre vânători și apărători ai drepturilor animalelor, reaprinsă cu ocazia Boxing Day

Dezbaterea dintre vânători și apărători ai drepturilor animalelor, reaprinsă cu ocazia Boxing Day

26 Dec 2017   •   21:00
Dezbaterea dintre vânători și apărători ai drepturilor animalelor, reaprinsă cu ocazia Boxing Day

O aparentă renunţare a şefei guvernului britanic de a reintroduce vânătoarea de vulpi cu câini reaprinde dezbaterea dintre vânători şi apărători ai drepturilor animalelor, într-un moment în care aproximativ 300 de partide de vânătoare sunt programate marţi în ţară, cu ocazia Boxing Day, sărbătorită pe 26 decembrie. 

Theresa May a promis în timpul campaniei sale electorale să supună la vot în Parlament o revizuire a interdicţiei vânătorii de vulpi, dar nici un vot pe această temă nu este prezvăut în timpul sesiunii parlamentare, relatează AFP. 

Articolele care evocă abandonarea acestui angajament de campanie al Theresei May i-au înfuriat pe vânători. 

Boxing Day este o sărbătoare publică în Marea Britanie şi zeci de mii de vânători erau aşteptaţi marţi în ţară. 

În Sunday Times, directorul general al asociaţiei pro-vânătoare The Countryside alliance, care revendică 100.000 de membri, a avertizat că această renunţare ar putea nemulţumi mii de oameni. 

''Mişcarea anti-vânătoare nu are nimic de-a face cu bunăstarea animalelor, ci cu ura oamenilor'', s-a indignat baroana Ann Mallalieu, preşedinta asociaţiei, evocând un adevărat ''război al claselor'' sociale, în coloanele cotidianului The Telegraph. 

La rândul său, Partidul Laburist, aflat la originea interdicţiei vânătorii de vulpi luate de guvernul Blair în 2004, a reiterat opoziţia faţă de această practică ''crudă şi barbară'', potrivit cuvintelor şefului partidului, Jeremy Corbyn. ''Guvernul trebuie să excludă orice proiect de vot privind o inversare a interdicţiei'', a postat el pe Twitter. 

Boxing Day, a doua zi de Crăciun în Marea Britanie, marchează în mod tradiţional începerea sezonului de vânătoare. Potrivit legii intrate în vigoare în 2005, este interzisă folosirea câinilor pentru omorârea vânatului, dar aceştia pot în continuare lua urma animalului. În faţa lor, sute de adversari ai vânătorii, numiţi "Sabotori", se mobilizează pentru a împiedica vânătorii să atace. 

În ediţia de marţi a Times, o comentatoare a sugerat să fie vânate mai degrabă vulpile din oraşe, spunând că acestea ''şi nu cele de pe câmp, sunt problema astăzi". Este timpul să le clasificăm ca "dăunătoare" şi să "scăpăm de ele", a spus ea. 

Potrivit cercetătorilor de la universităţile din Brighton şi Reading, populaţia de vulpi este în declin în Anglia, dar creşte în oraşe, unde trăiesc circa 150.000 dintre ele, de patru ori mai mult decât cu douăzeci de ani în urmă. 

Devenită o tradiţie în Marea Britanie, la vânătoare de vulpi din 26 decembrie participă şi membri ai familiei regale britanice. Deşi adoră să participe, prinţul Harry a renunţat anul acesta de dragul logodnicei sale, Meghan Markle, foarte dedicată luptei împotriva maltratării animalelor. Actriţa americană a fost invitată să petreacă sărbătoarea de Crăciun alături de familia regală pe o proprietate a reginei Elisabeta a II-a, la Sandringham, în Norfolk (estul Regatului Unit), o premieră pentru o logodnică, după cum remarcă Le Parisien.

AGERPRES

×