Uluitoarele dezvăluiri au fost făcute în exclusivitate tabloidului britanic “The Sun” de către Sade Anding, o chelneriţă cu care medicul personal al lui Michael Jackson, Conrad Murray, a vorbit la telefon după de îi administrase artistului amestecul de medicamente care l-a răpus.
Anding (24 de ani) povesteşte că Murray, pe care Michael îl plătea cu peste 150.000 de dolari pe lună, a sunat-o imediat după ce îi dăduse artistului coctailul de sedative şi s-a întors în dormitorul lui când deja el intrase în agonie. În timp ce vorbea cu Murray, chelneriţei is-a părut că era distras, îi răspundea cu întârziere, iar la un moment dat i-a spus că se duce undeva. Nu a închis însă telefonul mobil, iar lui Anting i s-a părut că îl băgase în buzunar, pentru că se auzeau fâşâituri şi cineva tuşind şi mormăind.
Chelneriţa a închis telefonul şi l-a sunat din nou pe Murray, i-a dat SMS-uri, dar el nu i-a mai răspuns. Anding a povestit că atunci a presimţit că se întâmplă ceva rău, iar după două ore a deschis televizorul şi a aflat despre moartea lui Michael.
“Conrad poate că ar fi trebuit să reacţioneze mai repede. Sunt foarte supărată că nu l-a îngrijit aşa cum trebuie pe Michael (...) Mi-aş fi dorit să nu-l fi întâlnit niciodată. Poate că dacă nu m-ar fi sunat, Michael ar mai fi trăit şi astăzi. Mă simt atât de vinovată!”, s-a plâns Anding.
Ea a mai povestit că l-a cunoscut pe Murray într-un local din Houston (Texas), unde ea lucra. I-a făcut curte vreo şapte luni, cu toate că el trăia cu o fostă stripteuză, Nicole Alvarez, în vârstă de 28 de ani. Prima oară i-a dat un bacşiş de 100 de dolari, pentru o băutură de 10 dolari cu care îl servise şi i-a spus că vrea să îl servească numai ea ori de câte ori va trece el pe-acolo. I-a spus că este din Trinidad şi că e un medic de succes. Nu i-a spus însă atunci că avea o prietenă şi şapte copii.
Michael Jackson a murit la reşedinţa sa, închiriată în Los Angeles, în iunie 2009, după un amestec de sedative care includeau şi unul foarte puternic, Propofol. Murray a încercat să îi facă resuscitare şi a negat întotdeauna acuzaţiile de omor prin imprudenţă. S-ar putea însă ca o eventuală mărturie a chelneriţei, împreună cu datele despre durata şi momentul convorbirii medicului lui Michael cu ea să devină o probă crucială în procesul lui Murray, care va începe luna viitoare.