x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dinastia Trump - preşedintele SUA şi-a desemnat ginerele în fruntea Biroului Casei Albe pentru Inovaţie Americană

Dinastia Trump - preşedintele SUA şi-a desemnat ginerele în fruntea Biroului Casei Albe pentru Inovaţie Americană

27 Mar 2017   •   13:07
Dinastia Trump - preşedintele SUA şi-a desemnat ginerele în fruntea Biroului Casei Albe pentru Inovaţie Americană

Preşedintele american Donald Trump intenţionează să-şi numească luni ginerele, Jared Kushner, care îi este şi consilier superior, în fruntea Biroului Casei Albe pentru Inovaţie Americană, care, împrumutând idei din lumea afacerilor, va avea în atribuţii reformarea guvernului federal şi îndeplinirea unor promisiuni-cheie din timpul campaniei electorale a lui Trump - precum reformarea sistemului de ajutor pentru veterani şi lupta împotriva dependenţei de opiacee, a informat duminică ziarul The Washington Post. 

Noul departament va funcţiona în aripa de vest a Casei Albe şi îi va fi subordonat direct lui Trump. Văzut în interior ca un fel de echipă SWAT de consultanţi strategici, departamentul va include foşti directori executivi din domeniul afacerilor şi are ca menire să inducă un mod de gândire proaspăt la Washington şi să creeze o moştenire durabilă pentru un preşedinte care deocamdată nu se poate lăuda cu nicio realizare, comentează sursa citată. 

"Toţi americanii, independent de opiniile lor politice, pot recunoaşte că stagnarea guvernului ne-a împiedicat să funcţionăm aşa cum se cuvine, a creat adesea congestii exhaustive şi a dus la depăşirea costurilor şi la întârzieri. Am promis poporului american că voi produce rezultate (...)", menţionează duminică o declaraţie de presă atribuită lui Trump. 

Strategul şef şi consilierul principal al lui Trump, controversatul Steve Bannon, nu va avea niciun rol oficial în cadrul noului departament. 

Kushner doreşte ca departamentul său să fie "o echipă ofensivă" - o fabrică de idei agresivă, mai presus de orice ideologie, capabilă să atragă cele mai strălucite minţi atât din interiorul, cât şi din afara guvernului federal şi să joace rolul de intermediar cu comunităţile de afaceri, filantropice şi academice. "Ar trebui să avem excelenţă în guvern. Guvernul ar trebui condus ca o mare companie americană. Speranţa noastră este că putem obţine succese şi putem fi eficienţi pentru clienţii noştri, care sunt cetăţenii", a declarat duminică Kushner într-un interviu pentru The Washington Post. 

Potrivit ziarului american, noul departament va pune un accent deosebit pe tehnologie şi informaţii şi lucrează cu "titani" precum directorul general al Apple, fondatorul Microsoft, Bill Gates, preşedintele Salesforce, Marc Benioff, şi fondatorul şi directorul general al Tesla, Elon Musk. Grupul a organizat deja sesiuni de lucru cu peste 100 de lideri şi oficialităţi guvernamentale. 

Kushner doreşte ca noua echipă să se concentreze pe reformarea sistemului de asistenţă pentru veterani, pe modernizarea infrastructurii tehnologice şi de informaţii în fiecare departament şi agenţie guvernamentale, pe remodelarea programelor de pregătire a forţei de muncă şi pe dezvoltarea de "proiecte transformatoare" sub incidenţa planului de infrastructură de un trilion de dolari al lui Trump, cum ar fi asigurarea de acces la internet în bandă largă pentru fiecare american. 

Noul departament se va concentra şi pe combaterea abuzului de opiacee, o promisiune recurentă a campaniei electorale a lui Trump. De altfel, în această săptămână, preşedintele Trump intenţionează să anunţe înfiinţarea unei comisii oficiale antidrog care va fi prezidată de guvernatorul New Jersey, republicanul Chris Christie, care a conlucrat informal cu Kushner pe acest subiect în ultimele săptămâni, deşi cei doi nu se înţeleg prea bine. 

Ivanka Trump, fiica cea mare a preşedintelui Trump şi soţia lui Kushner, care are propriul birou la Casa Albă, deşi nu este angajată de către guvern, va colabora cu departamentul soţului ei în chestiuni precum dezvoltarea forţei de muncă, dar nu va avea un rol oficial. AGERPRES

×