x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Directorul AIEA se pregăteşte să demisioneze; un român între posibilii succesori

Directorul AIEA se pregăteşte să demisioneze; un român între posibilii succesori

17 Iul 2019   •   18:40
Directorul AIEA se pregăteşte să demisioneze; un român între posibilii succesori

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), Yukiya Amano, intenţionează să demisioneze înainte de încheierea actualului său mandat, din cauza unor probleme de sănătate, au indicat miercuri surse diplomatice citate de Reuters şi Kyodo. Potrivit Reuters, unul din posibilii săi succesori ar fi diplomatul român Cornel Feruţă, în prezent coordonator-şef al AIEA.

Amano, diplomat japonez în vârstă de 72 de ani, a fost numit în 2017 pentru un al treilea mandat succesiv de patru ani în fruntea AIEA, mandat care s-ar încheia în mod normal la 30 noiembrie 2021.

Plecarea sa ridică întrebări privind direcţia pe care se va înscrie ulterior agenţia, deşi puţini se aşteaptă la schimbări în ce priveşte abordarea ei faţă de Iran sau alte probleme sensibile. AIEA se ocupă, între altele, de monitorizarea restricţiilor impuse activităţilor nucleare ale Iranului în baza acordului din 2015 cu marile puteri, din care SUA s-au retras anul trecut.

Yukiya Amano a afirmat în repetate rânduri că activitatea agenţiei este de natură tehnică şi nu politică, în reacţie la mandatul predecesorului său Mohamed El Baradei, care a primit în 2005, împreună cu AIEA, Premiul Nobel pentru Pace şi care a intrat în dispute cu oficiali americani în legătură cu Iranul, menţionează Reuters.

Amano intenţionează să plece în martie anul viitor, timp în care Consiliul guvernatorilor AIEA poate alege un succesor, care trebuie să aibă şi aprobarea Conferinţei generale a agenţiei, o reuniune a tuturor statelor membre. Următoarea Conferinţă generală a AIEA este prevăzută pentru luna septembrie a.c..

Doi posibili candidaţi la succesiunea sa sunt ambasadorul Argentinei la AIEA, Rafael Grossi, care a mai candidat la conducerea acestei organizaţii, şi românul Cornel Feruţă, coordonator-şef al AIEA şi practic şeful de cabinet al lui Amano, notează Reuters.

Sănătatea lui Yukiya Amano a continuat să se deterioreze vizibil după ce agenţia a anunţat, în septembrie anul trecut, că acesta a fost supus unei proceduri medicale neprecizate care a avut loc în afara Austriei, unde are sediul AIEA.

Agenţia a explicat miercuri, la solicitarea Reuters, că "directorul general este în contact cu membrii Consiliului guvernatorilor în legătură cu planurile sale de viitor şi va face un anunţ formal către Consiliu la momentul potrivit".

AGERPRES

×