x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dirijorul Daniel Barenboim a vorbit la Bucureşti despre situaţia din Siria

Dirijorul Daniel Barenboim a vorbit la Bucureşti despre situaţia din Siria

de Marina Constantinoiu    |    02 Sep 2013   •   18:43
Dirijorul Daniel Barenboim a vorbit la Bucureşti despre situaţia din Siria

Dirijorul israelo-argentinian Daniel Barenboim a declarat, sâmbătă, la Bucureşti, înaintea deschiderii Festivalului George Enescu, că situaţia din Siria “nu mai poate continua în această manieră”.

“Nu vreau să mă exprim prea mult, pentru că situaţia este atât de schimbătoare. Ceea ce este clar, este faptul că lucrurile nu mai pot continua de această manieră”, a declarat dirijorul şi pianistul Barenboim, care este foarte implicat în dialogul dintre diferitele comunităţi din Orientul Mijlociu. El a acordat un scurt interviu reporterului France Presse, iar afirmaţiile sale au fost preluate de France24, uk.news.yahoo şi alte site-uri de informaţii.

Declanşat de o revoltă populară în martie 2011, care s-a militarizat, din cauza represiunii regimului, războiul din Siria a provocat moartea a peste 100.000 de oameni, potrivit ONU, şi a provocat delocalizarea a milioane de sirieni, comentează France Presse.

Barenboim şi-a exprimat regretul că “Primăvara arabă”, care a început atât de pozitiv în Egipt în 2011, a deraiat, chiar dacă el consideră că acest lucru este doar “provizoriu”.

Barenboim a creat, în 1999, împreună cu prietenul său Edward Said, intelectual palestinian decedat în 2003, Orchestra Divan, formată din tineri arabi şi israelieni cu vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani, care este cunoscută în lumea întreagă.

×
Subiecte în articol: siria daniel barenboim