x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Discursul președintelui SUA, întrerupt de militanți pro-palestinieni

Discursul președintelui SUA, întrerupt de militanți pro-palestinieni

de Redacția Jurnalul    |    27 Mar 2024   •   10:30
Discursul președintelui SUA, întrerupt de militanți pro-palestinieni
Sursa foto: Hepta

Discursul președintelui SUA, Joe Biden, a fost întrerupt din nou de militanți pro-palestinieni. Joe Biden a spus că protestatarii au dreptate și a cerut audienței să aibă răbdare cu ei. Militanții i-au cerut explicații liderului SUA despre asistența medicală din Gaza.

Incidentul a avut loc marți la un eveniment din Raleigh, Carolina de Nord, potrivit Sky News. Președintele Joe Biden ținea un discurs despre asistența medicală, în momentul în care a fost întrerupt. „Dar asistența medicală din Gaza?”, au țipat doi protestatari.

„Toată lumea merită asistență medicală”, a răspuns Biden, în timp ce protestatarii au strigat că spitalele din Gaza sunt bombardate.

Președintele a cerut audienței „să aibă răbdare cu ei”.

„Au dreptate. Trebuie să avem mai multă grijă în Gaza”, a spus el după ce protestatarii au fost escortați afară.

Biden s-a confruntat cu mai multe proteste față de război după ce Israelul a lansat campania militară din Gaza. În ultima vreme relațiile SUA - Israel au devenit tensionate, președintele Joe Biden crescând presiunea politică asupra prim-ministrului Benjamin Netanyahu pentru a permite mai mult ajutor în Gaza.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Joe Biden gaza