x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Disputa pentru putere

Disputa pentru putere

de Irina Cristea    |    20 Aug 2010   •   00:00
Disputa pentru putere
Sursa foto: Alexey Sazonov/AFP

Scandalul de spionaj care implică România şi Rusia poate fi, în realitate, o strategie prin care Moscova încearcă să acopere un agent rus infiltrat în cadrul serviciilor de informaţii române. Acesta ar fi alertat Moscova în legătură cu activităţile lui Gabriel Grecu, fostul secretar I al Ambasadei României la Moscova, expulzat recent de autorităţile ruse.



Teoria se regăseşte într-o analiză a prestigioasei agenţii STRATFOR, în care se mai arată că n-ar fi exclus nici ca sursa din Rusia a lui Grecu să fie un "cârlig" al Moscovei, cu ajutorul căruia să prindă în capcană ofiţeri români sub acoperire.

"Reţinerea unui diplomat român la Moscova pentru spionaj arată rolul durabil jucat de serviciile de informaţii din statele est-europene în urmărirea intereselor lor de politică externă, în condiţiile creşterii competiţiei în regiune între Occident şi Rusia", comentează STRATFOR. Agenţia mai notează că, deşi există informaţii contradictorii privind capturarea lui Grecu, datele căutate de acesta erau în acord cu interesele geopolitice ale României.

"Înainte de arestarea sa, Grecu ar fi cerut sursei sale din Rusia să îi ofere informaţii militare privind Republica Moldova, regiunea separatistă Transnistria şi oblasturile ucrainene Cernăuţi şi Odesa, ele reprezentând priorităţi ale serviciilor de informaţii române, care se tem de creşterea influenţei ruse în regiune. Aşezarea Republicii Moldova între Munţii Carpaţi şi Marea Neagră face din această ţară un teren strategic de disputare a puterii, fie că este vorba despre Rusia, care încearcă să îşi sporească influenţa în Balcani, fie că este vorba despre România, putere europeană, care îşi proiectează influenţa în teritoriul rus", potrivit STRATFOR.

Sursa citată subliniază şi importanţa pentru România a informaţiilor despre Ucraina, ţară vecină care a emis o declaraţie comună cu Rusia, arătând că cele două ţări vor coopera în vederea soluţionării problemei transnistrene. În replică, potrivit STRATFOR, preşedintele român, Traian Băsescu, declarase recent că Bucureştiul se va folosi de comunităţile de români din vestul Ucrainei pentru a face presiuni asupra Kievului, în legătură cu conflictul transnistrean.

"Având în vedere istoria României, de fost satelit sovietic, agenţii români de spionaj au fost antrenaţi de KGB, iar serviciile ruse de informaţii au surse infiltrate adânc în interiorul multor agenţii de spionaj est-europene, inclusiv din România. Deşi mulţi români şi cetăţeni din statele învecinate se declară împotriva ruşilor, mulţi au cooperat strâns cu sovieticii în timpul Războiului Rece şi după această perioadă, iar aceste relaţii implică faptul că există localnici mai mult decât suficienţi dispuşi să servească interesele Moscovei", apreciază STRATFOR.

Aceste arestări şi expulzări reciproce de suspecţi de spionaj între Rusia şi România probabil că nu se vor opri în curând şi ar putea chiar să devină mai frecvente, în condiţiile unei intensificări a competiţiei între Occident şi Rusia pentru extinderea influenţei în Europa de Est, în special în ceea ce priveşte Republica Moldova, conchide agenţia de analiză.

×
Subiecte în articol: externe