La New York a avut loc vineri o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU consacrată situaţiei din Iran, iar poziţiile prezentate de ambasadorii participanţi au relevat divergenţe între statele membre permanente ale Consiliului. Întrunirea a urmat unor consultări cu uşile închise, la cererea Rusiei, precizează AFP.
Înaintea primei reuniuni din 2018 a Consiliului de Securitate, Statele Unite au făcut cunoscut că nu intenţionează să permită repetarea, în cazul Iranului, a tăcerii de la începutul conflictului din Siria. Ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, a avertizat vineri Iranul că lumea urmăreşte cu atenţie reacţia autorităţilor de la Teheran la manifestaţiile antiguvernamentale. "Regimul iranian calcă în picioare drepturile poporului", care cere încetarea susţinerii terorismului, a susţinut ea.
Ambasadorul iranian la Naţiunile Unite, Gholamali Khoshroo, a declarat în Consiliul de Securitate că, prin convocarea unei reuniuni referitoare la protestele publice din Iran, Statele Unite au comis un abuz de putere ca membru permanent al Consiliului. Potrivit ministrului de externe de la Teheran, Mohammad Javad Zarif, Consiliul "a respins încercarea făţişă a SUA de a-i deturna mandatul". El a apreciat într-un mesaj în reţeaua Twitter că este vorba de "o nouă gafă" de politică externă a administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, informează Reuters.
Reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a insistat că este dreptul Iranului să îşi rezolve propriile probleme şi a acuzat SUA că "irosesc energia" Consiliului de Securitate. El a vorbit despre "pretexte fanteziste" pentru convocarea reuniunii şi despre "un amestec în treburile interne" ale Iranului, consemnează AFP.
Ambasadorul Franţei la Naţiunile Unite, Francois Delattre, a afirmat că oricât de îngrijorătoare ar fi situaţia din Iran, evenimentele recente nu constituie în sine o ameninţare pentru pacea şi securitatea mondială, informează Reuters.
Ambasadorul britanic Matthew Roycroft a declarat, potrivit Reuters, că de prea multe ori interesele legitime de securitate ale Iranului în Orientul Mijlociu sunt urmărite cu ajutorul unor mijloace care destabilizează sau ameninţă alte ţări, sprijină terorismul şi distorsionează economia iraniană.