x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doctorii i-au implantat un nas pe frunte! (FOTO)

Doctorii i-au implantat un nas pe frunte! (FOTO)

25 Sep 2013   •   21:54
Doctorii i-au implantat un nas pe frunte! (FOTO)

După ce a suferit un accident rutier, un chinez a fost nevoit să suporte mai multe intervenţii chirurgicale.
În ciuda faptului că echipele de medici au încercat tot ceea ce ţinea de capacitatea lor profesională, din cauza faptului că infecţia afectase o mare parte din nas, cartilagiul fiind complet irecuperabil, doctorii au fost nevoiţi să-i amputeze acest organ.

Totuşi, o echipă de doctori a luat decizia de a-i reconstrui nasul, implantând ţesut pe fruntea sa şi modelându-l după forma organului, pe baza unui nou cartilagiu, extras din coastele sale.

Imaginile au fost luate la circa un an după eveniment, moment în care doctorii îl pregătesc pe pacient pentru implant.

×