Statele Unite au anunţat transferarea a doi deţinuţi de la Guantanamo în Bulgaria, respectiv Spania, numărul deţinuţilor rămaşi în controversata închisoare americană fiind redus la 181. Înainte de publicarea acestui comunicat de către Pentagon, ministerul spaniol de Interne anunţase deja că a primit un fost deţinut de la Guantanamo de naţionalitate yemenită, după sosirea în februarie a unui prim fost deţinut, un palestinian.
În total, Guvernul socialist spaniol s-a angajat să primească cinci foşti deţinuţi de la baza navală americană din Cuba, relatează AFP, citată de Mediafax.
Acest yemenit, "sosit marţi", va locui "în Spania cu un permis de şedere şi muncă", potrivit Madridului, el nefiind vizat de "nici o procedură judiciară pentru delicte de terorism, nici în Spania, nici într-o altă ţară din Uniunea Europeană, nici în Statele Unite, nici în ţara sa".
Statele Unite încearcă să golească treptat închisoarea de la Guantanamo, unde se aflau în continuare 240 de deţinuţi în ianuarie 2009, capturaţi în cadrul "războiului contra terorismului", în special în Afganistan.
La învestirea sa în funcţie, preşedintele american Barack Obama fixase pentru ianuarie 2010 termenul limită pentru închiderea centrului de detenţie, dar a renunţat apoi la această dată din cauza dimensiunii acestei sarcini lăsate în urmă de predecesorul său, George W. Bush.
Secretarul american pentru Justiţie, Eric Holder, a promis la mijlocul lunii aprilie în faţa Senatului închiderea "cât mai repede posibil" a centrului de detenţie de la Guantanamo.