Poliţia financiară italiană (GDF) a arestat la frontiera Italiei cu Elveţia doi japonezi care aveau asupra lor obligaţiuni americane în valoare de 100 de miliarde de dolari.
Japonezii, în vârstă de aproximativ 50 de ani, se aflau în trenul care sosea din Italia când au fost controlaţi la Chiasso, pe teritoriul elveţian, relatează AFP. La vamă, ei au minţit, spunând că nu au nimic de declarat.
Însă "un control detaliat al bagajelor lor a permis descoperirea, în spatele unui fund dublu al valizei, a 249 de obligaţiuni ale Rezervei Federale Americane în valoare de 500 de milioane de dolari fiecare, precum şi zece «obligaţiuni Kennedy» cu o valoare nominală de un miliard de dolari fiecare", potrivit unui comunicat al GDF Como, în nordul Italiei.
"Suntem pe cale să verificăm autenticitatea acestor obligaţiuni", a mai precizat serviciul de presă al GDF din Como. Dacă aceste obligaţiuni sunt autentice, amenda aplicată în virtutea legislaţiei actuale ar putea atinge 38 de miliarde de euro, precizează comunicatul GDF.
Citește pe Antena3.ro