"Reuters este profund îngrijorată cu privire la soarta celor doi jurnalişti de la Reuters Television, care au fost daţi dispăruţi în Siria, sâmbătă", a declarat Stephen Adler, reactorul-şef al agenţiei, pe site-ul acesteia.
"Ne-am adresat autorităţilor competente din Siria, le-am cerut să asigure securitatea colegilor noştri şi să garanteze întoarcerea lor, teferi şi nevătămaţi, acasă", a adăugat el.
Cei doi jurnalişti libanezi acopereau manifestaţiile ostile faţă de preşedintele sirian Bashar al-Assad, care continuă, de o săptămână, în sudul ţării. (V.M.)
Citește pe Antena3.ro

