x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi piraţi ai aerului au fost UCIŞI în bătaie de pasagerii unui avion chinez

Doi piraţi ai aerului au fost UCIŞI în bătaie de pasagerii unui avion chinez

02 Iul 2012   •   19:29
Doi piraţi ai aerului au fost UCIŞI în bătaie de pasagerii unui avion chinez

Incercarea de deturnare a unei curse de linie a companiei chineze Tianjin Airlines s-a sfarsit tragic pentru doi dintre cei sase pirati ai aerului, cu varsta cuprinsa intre 20 si 36 de ani.

Imediat dupa decolarea de pe aeroportul din Hetian, din provincia Xinjiang, cei sase si-au anuntat intentiile, amenintandu-i pe cei 101 pasageri cu bate de aluminiu in tentativa de a patrunde in cabina pilotilor.

Numai ca, sub comanda unui politist aflat la bord, pasagerii si-au unit fortele, reusind sa ii imobilizeze pe cei sase pirati ai aerului, pe care i-au legat cu centurile de siguranta.

A urmat o bataie sora cu moartea in cele 22 de minute care au trecut pana la revenirea in siguranta la sol, doi dintre cei sase murind in urma ranilor suferite, potrivit Daily Mail, care citeaza Global Times.

Autoritatile locale au anuntat ca ceilalti patru raufacatori, care faceau parte din minoritatea uigura, care lupta pentru autonomia provinciei Xinjiang, au fost raniti, ca si cativa pasageri si membri ai echipajului implicati in conflict.

×
Subiecte în articol: China raniti avion morti piraţi deturnare