x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doliu mâine la Roma, pentru copiii morţi în incendiu

Doliu mâine la Roma, pentru copiii morţi în incendiu

de Carmen Plesa    |    08 Feb 2011   •   18:32

Preşedintele Italiei a vizitat aseară familia copiilor români de etnie romă care au murit duminică, după ce baraca în care locuiau, într-o tabără abuzivă din Roma, a fost cuprinsă de un incendiu. Giorgio Napolitano a facut cu această ocazie un apel la autorităţile locale şi naţionale pentru a se implica şi mai mult spre a găsi soluţii la problema romilor care stau în aşezări abuzive. Napolitano a cerut locuinţe “sigure şi decente” pentru romi.

În acest caz a intervenit şi comisarul european pentru Justiţie, Viviene Reding, cea care a cerut vara trecută amendarea Franţei pentru expulzarea mai multor romi români şi bulgari.

“Tragedia de duminică demonstrează că integrarea lor trebuie să rămână o prioritate pe agenda politică. Pentru Comisie, problema romilor e mai mult decât o simplă poveste de vară”, a spus Reding.

Primarul Romei, Gianni Alemanno, a decretat zi de doliu în oraş, mâine, când sicriele copiilor vor fi repatriate în România, pe cheltuiala autorităţilor italiene.

Alemanno a cerut puteri sporite de la Guvern şi încă 30 de milioane de euro, pe lângă cele 32 primite până acum, pentru a completa planul pentru nomazi. Primarul plănuieşte să evacueze aşezările abuzive şi să construiască tabere organizate pentru romi.

Alemanno a mai anunţat că dacă romii care vor fi evacuaţi din taberele abuzive nu vor putea garanta o asistenţă adecvată pentru copii lor, aceştia vor fi luaţi de Tribunalul pentru minori şi încredinţaţi serviciilor sociale.

Opoziţia şi mai multe asociaţii îl acuză pe primar că nu a luat destule măsuri până acum în privinţa romilor şi că acest lucru a dus la tragedii precum cea de duminică.

Părinţii copiilor morţi în incendiu vor fi cercetaţi pentru abandon de minori, deorece i-au lăsat pe copii singuri în baracă şi au plecat să cumpere mâncare. Potrivit primelor cercetări, incendiul a izbucnit de la cărbunii pe care romii îi foloseau pentru a se încălzi.

×