x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald şi Melania Trump, din nou în rolul de mesageri ai lui Moş Crăciun

Donald şi Melania Trump, din nou în rolul de mesageri ai lui Moş Crăciun

25 Dec 2018   •   13:30
Donald şi Melania Trump, din nou în rolul de mesageri ai lui Moş Crăciun

Preşedintele american Donald Trump şi soţia sa, Melania, s-au numărat şi în acest an printre numeroşii voluntari care în Ajun au răspuns apelurilor telefonice din partea mai multor copii nerăbdători, care s-au interesat despre "traseul" lui Moş Crăciun - monitorizat şi de această dată de către NORAD, Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială, informează DPA.

Trump şi soţia sa au preluat separat câteva apeluri telefonice lângă pomul de Crăciun, printre care şi pe cel al unui băieţel pe nume Coleman, care a fost întrebat de preşedinte dacă încă mai crede în "Santa".

"Pari că te simţi bine. Încă mai crezi în Moşul? Pentru că la şapte ani nu mai e important, nu-i aşa?" a spus Trump râzând, fără a auzi răspunsul de la celălalt capăt al firului.

Din 1955, în fiecare an, de Crăciun, NORAD monitorizează "traseul" Moşului, alături de numeroşi voluntari, care îi ajută pe militari să răspundă telefoanelor şi e-mail-urilor copiilor.

Totul a început cu o reclamă pentru lanţul de magazine Sears într-un ziar local din Colorado, care îndemna copiii să-l sune pe Moş Crăciun.

Din cauza unei greşeli de tipar, numărul apărut în ziar nu era al magazinului, ci făcea legătura telefonică la NORAD.

Iniţial surprins când un băieţel l-a întrebat dacă este cu adevărat Moş Crăciun, ofiţerul de serviciu al NORAD din acea zi, colonelul Harry Shoup, a intrat în joc. A dat instrucţiuni subalternilor să furnizeze informaţii despre localizarea lui Moş Crăciun şi a sunat la un post de radio local pentru a anunţa că pe cer a fost zărit un obiect straniu.

Monitorizarea, realizată, potrivit NORAD, cu ajutorul ''senzorilor cu infraroşu din nasul lui Rudolf'', unul dintre cei nouă reni înhămaţi la sania lui Moş Crăciun, a devenit o adevărată tradiţie în SUA.

Călătoria este redată în timp real pe site-ul NORAD (www.noradsanta.org) şi pe contul de Twitter asociat (@NoradSanta).AGERPRES

×