După cum dictează tradiţia, startul turneului lui Moş Crăciun pentru a împărţi daruri a fost dat duminică. În timp ce sania este monitorizată de comandamentul militar al forţelor aeriene americane şi canadiene, preşedintele american, Donald Trump, şi prima doamnă, Melania, au răspuns la apelurile telefonice ale câtorva copii nerăbdători.
Anul trecut, Michelle Obama a fost mesagerul ''de lux'' al lui Moş Crăciun. Anul acesta, rolul a fost preluat de Donald şi Melania Trump. Conform tradiţiei din Statele Unite, sania lui "Santa Claus" este monitorizată îndeaproape de Comandamentul Militar însărcinat cu securitatea aeriană a Statelor Unite şi Canadei (NORAD), care în 1955 a deschis o linie telefonică pentru copiii care erau nerăbdători să ştie unde se aflau darurile lor. Deşi de atunci a fost lansat un site web, sute de voluntari încă răspund în fiecare an la mai multe apeluri telefonice. Această urmărire a lui Moş Crăciun a devenit o instituţie atât de solidă în Statele Unite, încât preşedinţii şi soţiile lor intră adesea în acest joc. Pentru prima dată, Donald Trump şi Melania, care îşi petrec vacanţele în Florida, şi-au intrat în rol şi au răspuns copiilor, relatează parismatch.com.
"Ce cadou îţi doreşti cel mai mult?", l-a întrebat preşedintele pe un băieţel. "Cuburi de construcţie? Asta mi-a plăcut şi mie întotdeauna", i-a spus Donald Trump copilului. Soţia lui, Melania, a preluat şi ea apeluri, întrebându-l pe un tânăr interlocutor dacă ştie unde se afla Moşul atunci când vorbeau. "De îndată ce te culci, va veni Moş Crăciun", i-a spus Melania Trump.
Cei doi celebri mesageri ai lui Moş Crăciun au fost imortalizaţi în fotografii în timp ce-şi exercitau rolurile. În aceste imagini descoperim o Melania Trump elegantă ca întotdeauna, într-o rochie roşie, cu tocuri înalte, iar soţul ei, întorcându-i spatele, aşezaţi amândoi de o parte şi de alta a imensului lor brad de Crăciun.