x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump a privit soarele în timpul eclipsei fără ochelari de protecţie

Donald Trump a privit soarele în timpul eclipsei fără ochelari de protecţie

22 Aug 2017   •   13:24
Donald Trump a privit soarele în timpul eclipsei fără ochelari de protecţie

Donald Trump a fost surprins în timp ce se uita la eclipsa de soare fără ochelari de protecţie, în ciuda avertismentelor specialiştilor că o astfel de practică poate avea consecinţe grave pentru vedere, relatează The Independent.

“Privitul direct la soare este riscant, exceptând faza totală a eclipsei solare, când luna acoperă în totalitate lumina puternică a soarelui.”, a scris NASA despre cum trebuie să privim eclipsa totală de soare. “Singurul mod  sigur de a te uita direct la soare înainte de eclipsă şi când este parţial acoperit de lună este prin filtre solare special construite, precum  << ochelarii pentru eclipsă >> sau ecranul solar portabil.”.

Cu toate acestea, avertismentele specialiştilor nu l-au oprit pe preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, să privească de trei ori către soare, fără să folosească ochelarii de protecţie.

Donald Trump a privit ineditul spectacol de pe Balconul Camerei Albastre de la Casa Albă, alături de soţia sa, Melania, şi fiul lor, Barron. Potrivit rapoartelor prezentate de Casa Albă, preşedintele a gesticulat, într-o primă fază, către mulţimea  de personal administrativ strânsă sub balcon şi apoi a arătat către cer. În timpul gestului, unul dintre consilierii de la Casa Albă, care stătea în spatele balconului, a ţipat “nu te uita!”.

Gestul preşedintelui Donald Trump a devenit rapid subiect de glume pe Twitter.

×