x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Noi tensiuni SUA-China. Trump îi acuză pe chinezi că au încălcat acordul privind taxele vamale

Noi tensiuni SUA-China. Trump îi acuză pe chinezi că au încălcat acordul privind taxele vamale

de Redacția Jurnalul    |    30 Mai 2025   •   18:00
Noi tensiuni SUA-China. Trump îi acuză pe chinezi că au încălcat acordul privind taxele vamale
Hepta

Președintele american Donald Trump îi acuză pe chinezi că au încălcat acordul privind taxele vamale. Acuzația ar putea provoca o nouă tensionare a relațiilor dintre SUA și China.

Donald Trump acuză China de încălcarea acordului privind taxele vamale, potrivit Le Figaro.

„Fără nicio surpriză, China a încălcat complet acordul cu noi”, a transmis Donald Trump pe rețeaua Truth.

Mesajul a fost publicat vineri. Președintele american nu a spus ce încălcări ale acordului au făcut chinezii.

Acordul privind reducerea tarifelor a fost negociat în urmă cu două săptămâni la Geneva.

Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat și el că negocierile comerciale „sunt într-un impas”.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: donald trump China taxe
Parteneri