x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump îl „periază” pe Kim

Donald Trump îl „periază” pe Kim

29 Mai 2018   •   13:30
Donald Trump îl „periază” pe Kim

Preşedintele american, Donald Trump, a transmis pe Twitter că este de părere că statul nord-coreean are un „potenţial strălucit”, confirmând că o echipă de oficiali americani a sosit deja la Phenian pentru a pregăti summitul la care ar urma să participe liderii Coreei de Nord şi SUA.

„Cred cu adevărat că Coreea de Nord are un potenţial strălucit şi într-o zi va fi o naţiune mare din punct de vedere economic şi financiar. Kim Jong-un este de acord cu mine în această privinţă. Aşa se va întâmpla!”, a postat Trump într-un mesaj pe Twitter. „Delegaţia Statelor Unite a sosit în Coreea de Nord pentru a pregăti summitul dintre Kim Jong-un şi mine”, a precizat liderul de la Casa Albă. Anterior, cotidianul „The Washington Post” a relatat că o echipă de oficiali americani a sosit duminică în Coreea de Nord pentru discuţii privind posibilul summit între Donald Trump şi Kim Jong-un, liderul regimului de la Phenian. Potrivit publicaţiei menţionate, care citează o sursă familiară cu subiectul, fostul ambasador american Sung Kim a sosit duminică în Coreea de Nord, alături de Allison Hooker, expert privind Coreea în cadrul Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă. Cei doi s-au întâlnit cu Choe Son-hui, adjunct al ministrului de Externe de la Phenian.

 

Șeful Casei Albe a semnalat că întrevederea cu liderul nord-coreean, Kim Jong-un, ar putea avea loc chiar la data stabilită iniţial, 12 iunie.

×