x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump, mai aproape de destituire

Donald Trump, mai aproape de destituire

de Şerban Mihăilă    |    23 Aug 2018   •   15:05
Donald Trump, mai aproape de destituire

Michael Cohen, fostul avocat personal al președintelui Donald Trump, s-a declarat vinovat, recunoscând că a dat bani pentru a influența rezultatul cursei electorale pentru Casa Albă, din 2016. Deși nu l-a numit direct pe Trump, Cohen a declarat că a aranjat plățile pentru influențarea alegerilor prezidențiale la indicațiile „unui candidat la o funcție federală”. Mărturia lui Cohen deschide calea unei posibile proceduri de destituire a președintelui SUA.

În fața tribunalului federal din districtul newyorkez Manhattan, avocatul în vârstă de 51 de ani a recunoscut, marți, că a încălcat legislația în privința finanțării campaniilor electorale. În urma înțelegerii la care a ajuns cu procurorii, Cohen s-a declarat vinovat pentru opt capete de acuzare:  obținere intenționată a unei contribuţii financiare ilegale la campanie din partea unei firme, contribuţie financiară excesivă la campania electorală, cinci fraude fiscale, precum și depunerea de declaraţii false la o instituţie financiară. Fostul colaborator apropiat al președintelui a precizat că a aranjat plăţile „cu scopul principal de a influenţa alegerile”, la indicaţiile „unui candidat la o funcţie federală”, pe care nu l-a numit, menționează Reuters. Mărturia lui Cohen pare să-l implice direct pe Trump în majoritatea infracțiunilor recunoscute de avocat, indiferent de modalitățile prin care Justiția americană l-ar putea trage la răspundere pe actualul președinte al SUA, remarcă AP. Cohen a recunoscut că el și „un candidat la funcția federală” au aranjat plățile către o vedetă din industria porno și un fost model „Playboy”. Deși nu a oferit niciun nume, sumele și datele dezvăluite de fostul avocat al președintelui coincid cu cei 130.000 de dolari oferiți starletei porno Stormy Daniels  și cu cei 150.000 de dolari direcționați către modelul „Playboy” Karen McDougal, pentru a le cumpăra tăcerea în lunile premergătoare cursei electorale pentru Casa Albă din 2016. Ambele femei au susținut că au avut o aventură cu Trump, în pofida negărilor repetate venite din partea actualului președinte.

Pericolul destituirii

„În mod evident, aceasta nu este o veste bună pentru Trump”, a afirmat Sol Wisenberg, care a condus din partea juriului audierea fostului președinte Bill Cliton în timpul anchetei legate de scandalul „Whitewater”. „Presupun că Trump nu va fi pus sub acuzație, deoarece este președinte în exercițiu. Însă, evenimentele îl aduc foarte aproape de deschiderea procedurilor de destituire, în special dacă democrații obțin din nou controlul asupra Camerei Reprezentanților”, a declarat Wisenberg, citat de AP. „Președintele se bucură de o anumită protecție în timp ce se află în exercițiu, dar dacă este adevărat și el știa acest lucru și a încercat să influențeze alegerile, atunci asta ar putea constitui o infracțiune federală”, a spus și un fost procuror din Departamentul american de Justiție. Deși în aceeași zi Trump mai primise o lovitură, după ce fostul său șef de campanie, Paul Manafort, fusese găsit vinovat de fraudă bancară și fiscală, șeful Casei Albe a părut bulversat de verdictul dat în cazul Cohen, care îl implică direct și îl expune unui pericol fără precedent.

„Dacă plățile respective au constituit o infracțiune pentru Michael Cohen, atunci de ce acestea nu ar fi o infracțiune și pentru Donad Trump?”

Lanny Davis, avocatul lui Michael Cohen

×
Subiecte în articol: donald trump