x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump restructurează serviciile americane de informații „politizate”

Donald Trump restructurează serviciile americane de informații „politizate”

de Şerban Mihăilă    |    06 Ian 2017   •   13:20
Donald Trump restructurează serviciile americane de informații „politizate”
Sursa foto: Evan Vucci/AP

Aflat în război deschis cu agențiile sale de informații, președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, intenționează să restructureze Biroul directorului serviciilor secrete naționale (ODNI), care, în opinia sa, dispune de resurse prea mari, este supradimensionat și a devenit excesiv de politizat, scrie „The Wall Street Journal”.

 

Directorul serviciilor secrete naționale (DNI) este șeful comunității informațiilor din Statele Unite și monitorizează implementarea Programului Național de Informații. În același timp, DNI este principalul consilier pe probleme de informații al președintelui SUA, al Consiliului Național de Securitate și al Consiliului Național de Securitate Internă. Oficialitatea cu rangul cel mai înalt în materie de informații din cadrul executivului american, DNI supervizează activitatea a 16 agenții civile și militare americane, care strâng date pentru a preîntâmpina pericole interne și externe la adresa intereselor SUA. Între aceste agenții, ale căror informații sunt integrate de ODNI, figurează CIA, FBI, Departamentul Securității Interne și Departamentul de Stat. Postul de DNI a fost creat după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, atunci când șeful CIA – oficialitatea care conducea în mod tradițional comunitatea informațiilor din SUA – s-a dovedit incapabil să pună cap la cap datele de care dispunea la momentul respectiv pentru a preîntâmpina atentatele coordonate de Al-Qaeda.

În război cu agențiile de spionaj

În momentul de față, aflat deja în conflict deschis cu agențiile sale de informații, viitorul șef al Casei Albe lucrează intens alături de principalii săi colaboratori pentru a reorganiza principalele agenții de spionaj ale țării și a reduce costurile acestora, au declarat persoane din anturajul lui Trump, citate de publicația „The Wall Street Journal”. Potrivit acestor surse, Donald Trump consideră că DNI dispune de resurse prea mari în raport cu necesitățile sale reale și, în plus, conduce o structură politizată. Mai mult, președintele ales pare hotărât să restructureze CIA, reducând personalul care lucrează la sediul central din Virginia. În schimb, el va suplimenta numărul agenților trimiși în misiune, în străinătate.

Trump a reușit să intre recent în conflict cu serviciile de informații americane, pe care le-a ridiculizat, după ce concluziile unui raport secret al CIA, publicate de „Washington Post”, au dezvăluit că Rusia ar fi încercat să influențeze rezultatul alegerilor pentru Casa Albă, în favoarea candidatului republican.

Trump nu s-a oprit la parodierea analizei CIA și a atacat însăși necesitatea informărilor primite zilnic de președintele american de la serviciile sale secrete. El a respins sec această procedură, declarând că este „o persoană inteligentă”, care nu are nevoie de aceste briefinguri. Comunitatea de informații din SUA se teme acum de posibile represalii din partea noii administrații împotriva celor care îndrăznesc să furnizeze analize ce nu convin Casei Albe.

×