x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump urăște CNN, pe care îl consideră un post de mincinoși nerușinați

Donald Trump urăște CNN, pe care îl consideră un post de mincinoși nerușinați

de Şerban Mihăilă    |    23 Noi 2016   •   20:30
Donald Trump urăște CNN, pe care îl consideră un post de mincinoși nerușinați
Sursa foto: Evan Vucci/AP

Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, s-a transformat într-un adevărat pluton de execuție, în timpul unei întrevederi „off the record” cu reprezentanții principalelor instituții mass-media americane, pe care le-a „executat” pe rând pentru modul în care au acoperit confruntarea electorală pentru Casa Albă.

 

„A fost precum în fața unui nenorocit de pluton de execuție”, a declarat, sub acoperirea anonimatului, pentru „The New York Post”, unul dintre participanții la reuniunea neinformală de luni, la care reprezentanții mass-media americane au încercat să stabilească modul în care îi vor putea contacta de acum înainte pe reprezentanții noii administrații de la Washington. Regulile întâlnirii au fost dinainte stabilite, astfel încât cei prezenți nu au avut voie să ofere detalii în privința conținutului discuțiilor. „Trump a început cu șeful CNN, Jeff Zucker, căruia i-a spus: «Urăsc rețeaua ta de televiziune; toți cei de la CNN sunt niște mincinoși și ar trebui să-ți fie rușine»”, a precizat sursa anonimă pentru publicația new-yorkeză. „Întrevederea a fost un dezastru total. Directorii executivi și prezentatorii s-au dus acolo, crezând că vor discuta despre modul în care vor obține accesul la membri ai administrației Trump, însă tot ceea ce au căpătat a fost o muștruluială marca Donald Trump”, a adăugat sursa, ale cărei declarații au fost confirmate de o a doua persoană prezentă la întâlnire. „Evenimentul a avut loc într-o sală enormă de ședință, unde au fost prezenți între 30 și 40 de persoane, inclusiv cei mai mulți dintre principalii realizatori de emisiuni  de știri de la toate rețelele de televiziune”.

Dezlănțuit contra mass-media

„Trump continua să spună: «Suntem într-o încăpere de mincinoși, cu mass-media necinstite și frauduloase». L-a strigat pe nume pe Jeff Zucker și a afirmat că toți ce la CNN sunt mincinoși, iar CNN este o rețea de mincinoși”, a declarat sursa pentru publicația „The New York Post”. Deși nu a numit-o, Trump s-a luat și de cunoscuta reporteră de la NBC, Katy Tur, catalogând-o drept o corespondentă de la NBC care „n-a înțeles nimic” din alegeri. De cealaltă parte, purtătoarea de cuvânt a lui Donald Trump, Kellyanne Conway, a declarat că întrevederea „a decurs foarte bine”.

Un sondaj realizat de  „YouGov” arată că votanții au reacționat exact pe dos la relatările părtinitoare ale majorității posturilor de televiziune și publicațiilor politice de peste Ocean, care au „tras puternic” cu Hillary Clinton, în încercarea de a netezi drumul candidatei democrate la Casa Albă.

Potrivit rezultatelor unui sondaj realizat între 9 și 10 noiembrie de „Centrul de Cercetare Media”  și „YouGov”, 7 din 10 votanți americani (69%) nu cred că știrile de presă sunt oneste și reale. Concomitent, 8 din 10 votanți (78%) sunt de părere că modul de ilustrare a campaniei prezidențiale prin intermediul știrilor de presă a fost părtinitor, 59% dintre persoanele intervievate considerând că instituțiile mass-media au fost de partea candidatei democrate.

×