x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Două atacuri sinucigaşe în Baghdad. Cel puţin 38 de morţi şi 105 răniţi

Două atacuri sinucigaşe în Baghdad. Cel puţin 38 de morţi şi 105 răniţi

15 Ian 2018   •   12:33
Două atacuri sinucigaşe în Baghdad. Cel puţin 38 de morţi şi 105 răniţi

Cel puţin 38 de persoane au murit, după ce doi sinucigaşi cu bombă s-au detonat într-o piaţă aglomerată din centrul Baghdadului, potrivit oficialilor irakieni, scrie The Guardian.

Atacurile au avut loc în timpul orei de vârf în Tayran Square, aglomerat cu oameni care îşi caută un loc de muncă. Exploziile au rănit şi cel puţin 105 oameni, după cum afirmă oficialii.

Bilanţul deceselor continuă să crească. 

Mai mulţi fotografi au postat pe reţele de socializare imagini cu persoane decedate.

Nicio grupare teroristă nu şi-a asumat imediat responsabilitatea atacului, dar acestea poartă semnătura Statului Islamic, care a mai revendicat astfel de atacuri sinucigaşe în trecut.

Rezidenţii au fost surprinşi de explozii, în condiţiile în care în Baghdad au fost din ce în ce mai puţine atacuri teroriste, după ce forţele de securitate ale ţării au recuperat aproape toate teritoriile deţinute de militanţii Isis.

Oficialii irakieni şi americani au avertizat că Isis va continua atacurile insurgenţilor, chiar şi după ce armata irakiană şi coaliţia condusă de SUA au reuşit să recupereze teritoriile deţinute de Isis.

Costul victoriei a fost aproape incalculabil, în condiţiile în care insurgenţii Isis au devastat mare parte din nordul şi vestul Irakului.

×