Doi români – tată şi fiu – au fost găsiţi vinovaţi marţi, de o instanţă britanică, pentru trafic de carne de vie. Bogdan şi Marius Nejloveanu au fost declaraţi vinovaţi de un tribunal din Manchester pentru că aduceau tinere românce în Marea Britanie, unde le obligau să se prostitueze, informează pagina online a BBC. Cei doi le promiteau victimelor – tinere şi adolescente provenite din zone sărace ale României – cazare şi posturi de menajere în Marea Britanie, dar în schimb le băteau şi violau, obligându-le ulterior să lucreze ca prostituate în bordeluri din Manchester şi Birmingham.
Roxana (21 de ani) a reuşit să scape de coşmarul din Marea Britanie şi a reuşit să se întoarcă în România. Ea a declarat la BBC că nu mai plecase niciodată din satul ei până atunci. Tentată de banii promişi de Marius Nejloveanu, a plecat din ţară. Visa să-şi ajute familia săracă să se conecteze la o sursă de curent. "Marius ne bătea în fiecare zi şi ne făcea ceea ce ne făceau clienţii”, a povestit Roxana, care la jumătatea lui 2008 a fost dusă la Paris, unde i-au fost luate actele de identitate, după care a fost condusă la Birmingham, unde i s-a spus că va trebui să lucreze ca prostituată, scrie BBC, citat de Mediafax. "Marius ne-a spus: «Veţi face exact ceea ce fac celalalte femei ale mele»”, a declarat tânăra, amintind că a fost bătută şi violată atunci când nu s-a supus ordinelor. Când a fost găsită, Roxana nu ştia în ce ţară se află şi avea numai hainele de pe ea. Întoarsă acasă, ea are acum un loc de muncă, însă familia ei continuă să dea vina pe Marius şi Bogdan Nejloveanu că au distrus viaţa copilei.