x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dreapta proeuropeană şi stânga radicală, antiausteritate, aproape la egalitate în Grecia

Dreapta proeuropeană şi stânga radicală, antiausteritate, aproape la egalitate în Grecia

de Marina Constantinoiu    |    17 Iun 2012   •   16:43
Dreapta proeuropeană şi stânga radicală, antiausteritate, aproape la egalitate în Grecia

Partidul de dreapta, Noua Democratie, proeuropean, ar devansa, potrivit primelor sondaje la iesirea de la urne difuzate duminica dupa incheierea scrutinului din Grecia, cu doar 0,5% scorul inregistrat de partidul stangii radicale Syriza, care este impotriva planului de austeritate impus de UE si de FMI, potrivit televiziunilor grecesti.

Conform acestui sondaj, dreapta, care se vrea “garantul' mentinerii tarii in zona euro, promovand, totodata, ideea “renegocierii' planului de austeritate dictat de creditorii Greciei, Uniunea Europeana si Fondul Monetar International, este creditata cu 27,5-30,5% dintre voturi, in timp ce Syriza ar fi obtinut intre 27 si 30% dintre voturi. Ceea ce inseamna doua forte politice cu viziuni diferite clasate pe primele doua locuri, la diferenta infima de procente.

Partidul neo-nazist Zori de Aur isi pastreaza procentele de 6-7%, similare celor din 6 mai, de la alegerile precedente care nu au reusit sa aduca Greciei un Guvern stabil.

Sectiile de votare s-au deschis duminica dimineata in Grecia la ora locala 07:00 (07:00, ora Romaniei), in cadrul unor alegeri legislative cu valoare de test, considerate un referendum asupra euro si care vor servi la stabilirea viitorului tarii, aflata in criza, relateaza AFP.

Alergatorii greci au fost avertizati mai mult sau mai putin direct de numerosi oficiali europeni cu privire la rezultatul votului. Renuntand la neutralitatea afisata anterior, cancelarul german Angela Merkel a apreciat sambata “important' ca grecii sa aleaga duminica o majoritate care sa respecte angajamentele tarii in materie de austeritate.

×