x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Drona găsită de săteanul din Republica Moldova era una aparat de tip Gerbera

Drona găsită de săteanul din Republica Moldova era una aparat de tip Gerbera

de Redacția Jurnalul    |    04 Dec 2025   •   10:15
Drona găsită de săteanul din Republica Moldova era una aparat de tip Gerbera
Sursa foto: În Pepeni, a fost găsită o dronă-momeală

Drona găsită în Pepeni, Republica Moldova, este o dronă-momeală de tip Gerbera, potrivit informațiilor date de Poliția Republicii Moldova. Oficialii au precizat că aparatul de zbor nu conținea încărcătură explozivă.

„Polițiștii au stabilit cǎ este vorba despre un aparat de zbor fără pilot, de tip Gerbera, utilizat pentru inducerea în eroare. Sistemul poate fi folosit atât ca mijloc improvizat de atac, cât și pentru misiuni de observare și culegere de informații, inclusiv pentru identificarea mijloacelor de apărare antiaeriană și monitorizarea impactului altor platforme aeriene”, informează Poliția Republicii Moldova, într-un comunicat publicat pe Facebook.

Potrivit Poliției, drona a fost găsită sâmbătă pe un deal și a fost dezasamblată de cei doi bărbați, după care unul din ei a decis să o ia acasă, miercuri, fără să anunțe autoritățile.

Polișțiștii au precizat că „toate piesele componente ale dronei dezasamblate, sâmbătă, au fost depistate la domiciliul unuia dintre bărbați. Acestea nu conțin explozibil, iar obiectul în sine nu a prezentat pericol pentru siguranță publică”, arată sursa citată.

Drona este identică cu cea care a căzut, recent, pe acoperișul casei din localitatea Cuhureștii de Jos. Specialiștii au stabilit atunci că era un aparat de tip „Gerbera”, fără încărcătură explozivă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: republica moldova drona gerbera pepeni