Incidentul a determinat închiderea pentru câteva ore a traficului aerian deasupra orașului Eindhoven, aflat în apropiere.
Din motive de securitate, oficialii militari olandezi nu au dat informații despre modul în care au fost detectate dronele și nici despre modul în care au încercat să le doboare. Ruben Brekelmans, ministrul Apărării, s-a limitat să spună că „s-au luat măsuri”. Alarma a fost dată vineri seară și a fost ridicată abia sâmbătă, aproape de miezul nopții.
Acesta este cel mai recent incident dintr-o serie care a început în septembrie. În afară de Olanda, dronele au apărut din senin deasupra unor instalații militare din zonă, celelalte țări vizate fiind Belgia, Germania și Danemarca.
Unii responsabili europeni consideră că aceste episoade fac parte din războiul hibrid declanșat de Rusia, însă anchetele nu au obținut încă nicio probă în acest sens, iar Moscova neagă orice implicare.
Guvernul britanic finanțează dezvoltarea unui dispozitiv cu laser care poate doborî drone de mare viteză. Performanțele lui DragonFire sunt descrise astfel: poate lovi de la un kilometru o țintă de dimensiunile unei monede, care zboară cu viteză dublă față de o mașină de Formula 1. Și, foarte important, fiecare utilizare a acestei arme costă numai 10 lire sterline.


