x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe După ce a închis un cotidian de opoziţie, statul turc închide şi o importantă agenţie de ştiri

După ce a închis un cotidian de opoziţie, statul turc închide şi o importantă agenţie de ştiri

08 Mar 2016   •   18:24
După ce a închis un cotidian de opoziţie, statul turc închide şi o importantă agenţie de ştiri

Statul turc va prelua controlul asupra unei importante agenţii de presă din Turcia, în urma unui ordin judecătoresc emis luni, după plasarea sub tutelă judiciară a cotidianului Zaman săptămâna trecută, relatează marţi DPA.

Agenţia de presă Cihan este legată de ziarul Zaman, până nu demult ziarul de opoziţie cu cea mai mare circulaţie din Turcia.

În prezent însă, sub controlul unor administratori numiţi de stat, cele mai recente ediţii ale ziarului au adoptat o linie pro-guvernamentală. Ediţia în limba engleză a ziarului, Today's Zaman, a căzut sub incidenţa aceleiaşi hotărâri judecătoreşti.

Un ordin judecătoresc a numit aceeaşi administratori şi pentru Cihan, a transmis agenţia publică de presă Anadolu.

Aceste organe de presă sunt considerate apropiate de Fethullah Gulen, un predicator islamic din SUA, intrat în dizgraţia lui Erdogan în ultimii ani. Guvernul a insistat că mişcarea predicatorului, cunoscută sub numele de "Hizmet", este un grup terorist.

Cotidianul turc Zaman, care scoate şi o ediţie în limba engleză (Today's Zaman), este ziarul cu cel mai mare tiraj din Turcia, cu 650.000 de exemplare, aproape dublu faţă de cel de-al doilea cotidian al ţării, Hurriyet, cu un tiraj de 350.000 de exemplare. După ce a fost confiscat vineri şi pus sub tutelă judiciară de guvernul de la Ankara, ziarul a apărut duminică cu o linie editorială complet schimbată, devenită favorabilă executivului şi preşedintelui ţării.

Uniunea Europeană, Consiliul Europei şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa au calificat îngrijorătoare măsurile luate de autorităţile din Turcia faţă de acest ziar şi au cerut acestei ţări să respecte şi să apere libertatea presei.

Potrivit unei ştiri difuzate luni de Reuters, Zaman intenţionează să continue publicarea unui cotidian de opoziţie în Germania, după ce a fost preluat de stat în ţara sa natală, a indicat luni redactorul şef de la Zaman Almanya (Zaman Germania)

"De astăzi imprimăm o versiune a Zaman, care nu are nimic de-a face cu Zaman de acolo (din Turcia), deoarece a fost preluat cu forţa de către stat", a indicat Suleyman Bag într-un interviu pentru Reuters TV. "Vom imprima un ziar independent. Nu ne-am pus încă întrebarea cum facem aceste lucru. Este o nouă provocare pentru noi ", a adăugat Bag.

Zaman Almanya are în prezent 14.300 de abonaţi pentru ediţia sa printată din Germania, ţară în care trăiesc 3 milioane de persoane de origine turcă.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: cihan turcia libertatea presei