x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe După ce s-a mutat din România în Germania a început să militeze împotriva Al-Qaida

După ce s-a mutat din România în Germania a început să militeze împotriva Al-Qaida

de Anca Aldea    |    16 Mai 2010   •   00:00
După ce s-a mutat din România în Germania a început să militeze împotriva Al-Qaida

Un imam care seamănă izbitor cu Ussama bin Laden şi despre care se crede că ar fi locuit în România militează împotriva radicaliştilor, care vor să îl ucidă, scrie ediţia online a ziarului New York Times, preluată de Mediafax. Imamul Hesham Shashaa, care trăieşte în Germania, militează pentru a-i convinge pe musulmani că acţiunile reţelei Al-Qaida şi ale talibanilor sunt împotriva prevederilor Coranului.

Hesham Shashaa, imam la moscheea Darul Quran din Munchen, urmează cea mai strictă formă de islam, Salafi, iar cei care vor să îl omoare sunt chiar musulmani. "Ei folosesc religia pentru scopurile lor personale şi declară război împotriva evreilor şi creştinilor, dar vreau ca oamenii să respecte ce prevede cu adevărat islamul", a declarat Shashaa, a cărui înfăţişare seamănă cu cea a liderului Al-Qaida, Ussama bin Laden, dar ale cărui principii sunt foarte diferite, scrie NY Times.

"Acest om este un trădător", a scris un critic al lui Shashaa pe un site jihadist. "Are nevoie de o lecţie", a precizat un altul, care a publicat mai multe fotografii în care Shashaa pozează alături de mai mulţi ofiţeri de poliţie. Imamul a povestit că nu intenţiona să se stabilească în Germania, dar că şi-a pierdut valiza în această ţară în anul 2000, când se afla pe drum spre Marea Britanie, venind din România, unde locuia. "Dispăruse totul: actele, banii", a afirmat el. "Aşa că m-am gândit că este voinţa Lui Dumnezeu să rămân aici".

Potrivit ziarului american, numărul imamilor din Europa şi Orientul Mijlociu care denunţă misiunile sinucigaşe şi actele teroriste este din ce în ce mai mare. Există însă şi o altă tabără de imami care cred că Al-Qaida, talibanii sau Hamas sunt mişcări de rezistenţă legitimă.

×
Subiecte în articol: externe