După o pauză de 12 ani, statul american Arkansas a executat joi noaptea un deţinut, după o îndelungă bătălie juridică ce a pus sub semnul întrebării aspecte legate de aplicarea pedepsei cu moartea în SUA, relatează Reuters şi DPA. Ledell Lee, care a fost condamnat pentru uciderea cu un obiect contondent a vecinei sale Debra Reese, în 1993, a fost executat cu injecţie letală la o închisoare din oraşul Grady, în prezenţa rudelor victimei, potrivit Arkansas Democrat-Gazette.
Execuţia, care a avut loc după ce o serie de apeluri au fost respinse, a fost programată iniţial pentru ora locală 19.00, dar a fost amânată în două rânduri. Ledell Lee, 51 de ani, a fost declarat mort la 11:56 p.m. (04.56 GMT, vineri) la camera de execuţie din închisoarea Cummins, a anunţat un purtător de cuvânt al închisorii.
US Supreme Court denies Arkansas inmate's requests for stays of execution, allows state to proceed with execution. https://t.co/kc4HFY8pcR pic.twitter.com/CmfuKxBY2c
— CNN Breaking News (@cnnbrk) 21 aprilie 2017
Avocaţii deţinutului, care a petrecut mai mult de 20 de ani pe culoarul morţii, au depus numeroase acţiuni în diferite instanţe care au stagnat procesul.
Lee şi-a susţinut nevinovăţia timp de ani de zile şi a cerut teste ADN care, potrivit avocaţilor lui, i-ar fi dovedit nevinovăţia, adaugă Agerpres.
El a fost primul dintr-un grup de opt bărbaţi condamnaţi la moarte în statul Arkansas şi care urmau iniţial să fie executaţi în 11 zile, acesta fiind cele mai mare număr de persoane din orice stat american executate într-o perioadă de timp atât de scurtă de la restabilirea pedepsei cu moartea de către Curtea Supremă din SUA, în 1976.
Sursă foto: https://twitter.com/TIME/status/855313924517789696
Arkansas executes death row inmate Ledell Lee, the first execution in the state since 2005 https://t.co/xvK81Vy33T
— TIME (@TIME) 21 aprilie 2017