x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe EBa: Alegerile din Republica Moldova, în afara oricăror suspiciuni de fraudă

EBa: Alegerile din Republica Moldova, în afara oricăror suspiciuni de fraudă

30 Noi 2010   •   13:31
EBa: Alegerile din Republica Moldova, în afara oricăror suspiciuni de fraudă
Sursa foto: /Jurnalul National
Europarlamentarul PDL Elena Băsescu, membră a delegaţiei PE de observare a alegerilor din Republica Moldova, a apreciat că autorităţile de la Chişinău au depus eforturi pentru ca acestea să se desfăşoare corect, imparţial şi liber, iar numărul mare de observatori elimină orice suspiciune de fraudă.

"În misiunea de observare am putut constata că autorităţile au depus un efort deosebit pentru ca aceste alegeri anticipate să se desfăşoare corect, imparţial şi liber, să corespundă standardelor europene. Acest fapt a permis ca cetăţenii să poată vota într-un număr foarte mare, inclusiv cei de peste hotare şi să contribuie, astfel, la consolidarea democraţiei în această ţară aflată în imediata vecinătate a Uniunii Europene. Participarea unui număr mare de observatori internaţionali demonstrează interesul major pe care comunitatea internaţională îl are faţă de evoluţiile democratice din Republica Moldova şi elimină orice suspiciune de fraudă", a declarat Elena Băsescu, conform unui comunicat citat de Mediafax.

De altfel, delegaţia PE de observare a alegerilor din R.Moldova a constatat că acestea au fost bine organizate.

Eurodeputatul PDL Monica Macovei a condus delegaţia de observare a alegerilor din partea Parlamentului European.

"Delegaţia Parlamentului European a observat alegeri într-adevăr democratice şi a asistat la îmbunătăţirea clară a procesului electoral de la ultimele alegeri. Rezultatele alegerilor reflectă voinţa poporului. Este vorba despre o criză a politicului, şi nu de politică pur şi simplu. Pentru noi, aceste alegeri înseamnă că Republica Moldova este percepută ca vârf de lance al Parteneriatului Estic al UE", a spus Monica Macovei.

La rândul său, eurodeputatul lituanian Laima Andrikiene (PPE) a declarat că a observat alegeri "cu adevărat democratice".

"Comparativ cu recentele alegeri în alte ţări din est învecinatate cu UE, Republica Moldova deschide drumul, alegerile parlamentare fiind libere şi desfăşurându-se într-un mod profesionist. Când vorbim despre modificarea codurilor electorale adoptate cu majoritate foarte clară în Parlament, putem sublinia faptul că acum este evident că această modificare nu a fost un obstacol în calea desfăşurării unor alegeri corecte, chiar şi partidele politice mai mici beneficiind de noul sistem de distribuţie al mandatelor", a spus Laima Andrikiene, conform sursei citate.

Parlamentul European este singura instituţie a Uniunii Europene care a urmărit alegerile din Republica Moldova.

×