x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Echipa procurorului special Robert Mueller lucrează sub consemnul discreției

Echipa procurorului special Robert Mueller lucrează sub consemnul discreției

22 Mar 2019   •   14:59
Echipa procurorului special Robert Mueller lucrează sub consemnul discreției

Membrii echipei procurorului special american Robert Mueller, care anchetează presupusul rol al Rusiei în alegerile din 2016 din SUA, îşi închid telefoanele mobile când ajung la lucru, lăsându-le într-un seif în afara biroului, şi deşi ziariştii au descoperit unde se află, locul unde îşi desfăşoară activitatea rămâne protejat de un consemn de discreţie, relatează vineri agenţia Reuters. 

"Lucrăm într-o locaţie sigură în sud-vestul Washingtonului", s-a limitat să spună un purtător de cuvânt al procurorului special, Robert Carr. 

Echipa lui Mueller a cerut presei să nu facă publică adresa exactă, din raţiuni de securitate. 

"Într-un oraş în care toată lumea vrea să ajungă pe prima pagină, Bob Mueller a încercat mereu să rămână departe de ochii presei. Vrea să fie judecat după fapte, nu după conferinţe de presă", a declarat Mark Corallo, fost purtător de cuvânt al Ministerului american al justiţiei. 

Echipa de procurori şi anchetatori a descoperit, începând din mai 2017, secrete care au dus la dezvăluiri-bombă referitoare la mai mulţi colaboratori ai preşedintelui american Donald Trump. Pentru a apăra aceste secrete de urechile curioşilor, locul unde lucrează echipa Mueller a fost desemnat "Facilitate de informaţii sensibile", ceea ce înseamnă, în limbajul spionilor americani, o zonă cu restricţii în vederea menţinerii securităţii informaţiilor confidenţiale. 

Una din principalele restricţii în astfel de facilităţi se referă la telefoane inteligente şi alte aparate electronice care pot fi transformate în dispozitive de înregistrare sau camere spion. Şi vizitatorilor li se cere să le închidă înainte de a intra. Aceste restricţii nu sunt surprinzătoare, având în vedere că Mueller încearcă să stabilească dacă o putere străină ostilă a jucat vreun rol în victoria lui Trump în alegerile din 2016, dar este pentru prima dată când se află de existenţa lor, notează Reuters. 

Mark Corallo, care a fost pentru scurt timp purtător de cuvânt al echipei juridice a lui Trump, a fost audiat de anchetatorii lui Mueller în februarie 2018 şi, la fel ca alţi martori chemaţi la astfel de interviuri, a fost condus cu maşina de la sediul reprezentanţilor săi legali până în garajul clădirii unde lucrează echipa de anchetă. 

Birourile echipei Mueller, într-o clădire modernă de sticlă şi beton, sunt "anonime", fără vreo plăcuţă la intrare, a menţionat Joseph Jay, un avocat din Washington care a refuzat să precizeze pe cine a reprezentat în faţa procurorilor. 

Acesta a mai relatat că membrii echipei procurorului special şi-au reiterat în repetate rânduri angajamentul de confidenţialitate. "Au asigurat în mai multe ocazii că de la ei nu există scurgeri de informaţii şi că nu trebuie să ne temem de asta în ce-i priveşte", a spus Jay. 

Fostul consilier de campanie al lui Trump, Michael Caputo, intervievat de Mueller în mai 2018, şi-a amintit că a fost dus de la hotelul unde se cazase la Washington până la sediul echipei de anchetă de un agent FBI cu maşina lui personală, iar la final i s-a propus să fie condus înapoi la hotel, dar echipei lui Mueller nu i-a plăcut răspunsul lui. 

"Le-am spus că mă întâlnesc jos cu o echipă de la televiziune şi nu am nevoie de maşină. Nu s-au supărat că vorbesc cu presa, i-a deranjat că fac asta în faţa biroului lor", a spus Caputo, care a decis în final să se întâlnească altundeva în apropiere cu ziariştii. 

Şi avocatul lui Trump, Rudy Giuliani, fost procuror federal, a remarcat discreţia lui Robert Mueller, subliniind că, deşi este suspicios în ce priveşte scurgerile de informaţii către media, recunoaşte că nu are cunoştinţă de astfel de lucruri din partea echipei acestuia şi că nimic din ce le-a spus colaboratorilor săi nu a ajuns mai departe. "Mueller nu vorbeşte nici cu noi, nu văd de ce ar vorbi cu presa", a adăugat fostul primar al New Yorkului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Rusia alegeri 2016 Robert Mueller