Ungaria a suspendat lucrarile de constructie a unei controversate statii radar a NATO ce urma sa fie amplasata intr-o rezervatie naturala din sudul tarii.
Ministrul Apararii a anuntat ca este o decizie temporara, pana cand o comisie independenta isi va incheia cercetarile. Comisia va decide daca lucrarile de la Mecsek pun in pericol flora si fauna din rezervatie.DISCORDIE. Suspendarea este o victorie insemnata pentru militantii ecologisti care protesteaza de mai bine de o luna impotriva amplasarii radarului NATO in plina rezervatie naturala. In februarie, mai multi activisti ai faimoasei organizatii Greenpeace s-au legat de copaci pentru a trage atentia asupra riscurilor la care lucrarile expun rezervatia.
Sambata, peste 200 de manifestanti au protestat din nou impotriva a ceea ce ei numesc potentialul dezastru ecologic de la Mecsek si au blocat rutele de acces catre rezervatie. O parte dintre ecologisti a inconjurat camioanele iar cealalta parte a ocupat santurile deja sapate pentru a-i impiedica pe muncitori sa-si continue sapaturile si sa intinda retelele de cabluri.
Camioanele incarcate cu materiale si echipamente de lucru nu au mai putut, prin urmare, sa ajunga pe santier.
Irina Cristea
La aliati noi, radare noi
Statia radar de la Mecsek este una dintre cele trei astfel de dispozitive care vor inlocui sistemele invechite utilizate in prezent in Polonia. Beneficiind de finantare din partea NATO, ea va avea ca scop sporirea securitatii spatiului aerian ungar.