Mii de yemeniţi au ieşit azi pe străzi şi cer schimbarea regimului aflat la conducerea ţării, inspirându-se din protestele care au dus la căderea preşedintelui din Tunisia.
Cel puţin 10.000 de protestatari, conduşi de opoziţie şi de tineri activişti s-au adunat la Universitatea din Sanaa, iar alte 6.000 în diverse zone ale capitalei yemenite, arată o corespondenţă a New York Times.
Demonstraţiile de astăzi au fost precedate zilele trecute de mai multe mici proteste ale studenţilor şi grupurilor de opoziţie, care au cerut demisia preşedintelui Ali Abdallah Saleh, care conduce de peste 30 de ani. Saleh este însă un aliat cheie al SUA în lupta împotriva aripii din Yemen a Al Qaeda.
Protestele din Yemen sunt ultimele dintr-un adevărat val care pare să fi cuprins lumea arabă, iniţiat de tunisienii care, după o lună de proteste, au reuşit să-l dea jos, în urmă cu două săptămâni, pe Zine el-Abidine Ben Ali, liderul autoritar care a condus ţara timp de 23 de ani. Noul guvern tunisian a emis ieri un mandat internaţional pentru arestarea sa pentru corupţie.
Protestele din Yemen vin şi după două zile de demonstraţii violente în Egipt, unde s-au înregistrat ciocniri între protestatari şi forţele de ordine. Protestatarii egipteni cer încheierea regimului de 30 de ani a preşedintelui Hosni Mubarak, un alt aliat al Statelor Unite.
Demonstranţii din Yemen au scandat pentru eradicarea corupţiei şi abuzului de putere, cerând îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă.
Într-o încercare de a calma tensiunile, preşedintele Saleh a promis creşterea salariilor pentru armată cu aproximativ 47 de dolari pe lună, şi a negat zvonurile conform cărora îl pregăteşte ca succesor pe fiul său.
Spre deosebire de Tunisia şi Egipt, ţări relativ stabile economic şi cu acces la internet, Yemen este una dintre cele mai sărace ţări din Orientul Mijlociu.
Duminică seară, într-un discurs televizat, preşedintele Saleh a negat informaţiile despre fiul său care ar urma să-i succeadă şi a anunţat mărirea salariilor pentru armată, o mişcare ce ar putea fi menită să asigure loialitatea militarilor. Saleh a mai anunţat tăierea taxelor la jumătate şi a ordonat un control al preţurilor.