Egipt, dragoste şi revoluţie

Temperatura în Egipt începe să scadă încet încet în intensitate, după ce gradele ridicate au ars la maxim, în ultimele zile, spiritele protestatarilor, aducându-le, în Piaţa Tahrir, la un nivel la care nici unul dintre egipteni nu s-ar fi gândit că va fi posibil să se ajungă. Poate fi doar o iluzie…(sau poate nu)

A fost o revoluţie în Egipt? A fost. ŞI încă mai este. Şi, ca orice revoluţie, actul acesta, menit să aducă schimbări, se plăteşte greu. ŞI cu sânge. Morţi şi de răniţi. Milioane de oameni ale căror bătăI de inimă şi-au modificat ritmul.

 Vineri, 4 februarie, zeci de mii de protestatari s-au mobilizat din nou în Tahrir Square ducând cu ei mesajul pe care, de altfel, îl transmit din ziua declanşării revoluţiei – "Să plece Mubarak. Acum".  Este un alt fel al egiptenilor de-a spune "Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu vom câştiga, libertatea noastră".

Deznodămânul încă nu e sigur, dar toată lumea speră într-un final care să le aducă, din nou, pace şi linişte. Totuşi, viaţa în Egipt continuă, iar în zonele care nu au tangeţă cu Piaţa Tahrir nu se trăieşte în clocotul din centru. Pentru că există şi o a doua faţă a lucrurilor.

Dana Florea este una dintre româncele stabilite în Egipt care n-a părăsit ţara în această perioadă. Are 36 de ani, lucrează în domeniul transportului maritim şi de şase ani locuieşte în Alexandria, oraş în care au existat, de asemenea, manifestaţii de protest împotriva actualului regim.

A fost în contact permanent, zilele acestea, cu mulţi dintre românii martori ai evenimentelor ce se desfăşoară în Egipt. "Am vorbit foarte des cu cele stabilite aici de mult timp, care au familii bine închegate, copii, joburi, afaceri…Nici una nu a plecat în Romania cu ocazia acestor evenimente. Nu sunt panicate, dar sunt pregătite pentru un plan B, în  cazul în care evenimentele escaladează. În ceea ce mă priveşte, într-o ultimă instanţă, dacă va fi cazul, am să plec via Dubai, pentru că asta zboară de aici. În acest moment noi ne simţim în siguranţă, pentru că atmosfera s-a liniştit. Cred că cel mai greu a fost în primele zile, când au început vandalizările şi nu exista poliţie. Oricum, mie mi se pare admirabil spiritul civic al arabilor, faptul că s-au mobilizat repede şi au fost uniţi".

Pentru că atacurile din Piaţa Tahrir asupra manifestanţilor au fost soldate cu morţi şi răniţi, acţiunile violente de atunci dând naştere şi speculaţiilor, mulţi s-au temut de un război civil.
"Şi eu m-am gândit la asta. În ultimele zilele. Când au început incidentele din piaţă. Pentru că mi se pare evident: cineva îşi doreşte acest lucru. Dar îmi păstrez speranţa că egiptenii vor reuşi sa fie uniţi şi, în final, nu se va ajunge la aşa ceva. În Egipt trăiesc de vreo 6 ani, mulţi români care trăiesc aici de mai mult timp sunt de aceeaşi părere, noi vorbim despre ceea ce ştim din Egiptul liniştit. Din discuţiile pe care le-am purtat, de-a lungul timpului, cu prieteni, colegi de serviciu, rude... Este normal ca oamenii să se fi săturat de acelaşi regim. Şi vor o schimbare, dar pe de altă parte există un vid politic, şi Frăţia Musulmană nu e o opţiune pentru marea majoritate. De aceea, părerile vizavi de această demonstraţie au fost împărţite încă de la început".
 
Mulţi dintre românii din Egipt au fost indignaţi, într-o oarecare măsură, de felul în care canalele de ştiri au prezentat evenimentele din ultimele zile.
"Am senzaţia că aceasta este o revoluţie a media internaţională - continuă Dana Florea. Pe un post, toate bune şi frumoase,  pe altul…e apocalipsa. Familiile noastre din România sunt in pragul infarctului, când li se arată numai imagini de coşmar. Şi lucruri petrecute în primele zile ca fiind situaţia de fapt. Nu întâmplător reporterii străini au început să fie agresati. La CNN transmiteau din balconul unui hotel, de undeva de sus ...îşi dădeau cu părerea viziavi de ce se petrece in piaţă. Este drept că toată lumea pune în prim plan evenimentul în sine. Dar nu ai cum să fii obiectiv, dacă stai numai într-o tabără. Tahrir este mai mult decât reprezentativ pentru evenimentele care au loc, dar nu reflectă situaţia din tot Egiptul, ci poate doar starea de spirit pe care o împărtăşim cu toţii.

Am observant că CNN a evitat să mai dea cuvântul unor corespondenţi care trăiau în Egipt. Dacă în primele zile vorbeau şi despre ce gândeşte restul egiptenilor pe care reporterii i-au întâlnit şi în afara Pieţei Tahrir, în ultimele zile, când poziţie SUA s-a schimbat radical, au fost lăsaţi să comenteze în direct doar trimişii speciali, aflaţi în balconul camerei de hotel. Aceasta este noua linie. 

Un alt exemplu…În momentul în care am avut internet, am vrut să postez un comentariu pe website-ul CNN, vizavi de faptul că nu toată lumea îl vrea jos AZI pe Mubarak, că egiptenii vor ca schimbarea şi reforma să aibă loc în pace. Commentul a fost trimis spre mediere şi niciodată postat. La fel a păţit şi o altă româncă cu Al Jazeera. Încă ceva ce mi se pare flagrant. În prima zi,  cand nu aveam telefonie mobilă,  la Al Jazeera cineva  "suna" din piaţă, ţipând că se trage… Una peste altă, eu văd că viaţa îşi urmează cursul, cât se poate de normal în condiţiile actuale, în zonele care nu au legătură cu Tahrir. Oamenii merg la servicii – desigur, aceia care lucrează în domenii neafectate, iar de duminică se vor deschide băncile".

De altfel, C.M (un român venit la muncă în Egipt), spunea că nu are nici un motiv să plece de aici şi că aşteaptă ca lucrurile să reintre în normal. Este şi cazul lui O.B, care, zice el, indiferent de cum vor evolua lucrurile în Egipt, nu se mai întoarce în România. C.C şi-a părăsit locuinţa în urma incidentelor violente şi sângeroase din Tahrir.

Locuieşte la câţiva paşi de celebra Piaţă, simţind fiecare impuls şi puls al manifestanţilor. Deşi era pregătită să decoleze spre România, în cursul dimineţii de vineri, a hotărât în ultimă instanţă că ar merita un răgaz decizia ei, având în vedere faptul că a fost prinsă la propriu în acţiunea protestelor. Un moment, s-a temut de faptul că ar putea fi arestată pentru că a mărşăluit şi ea, paşnic, alături de sutele de mii de revoluţionari.
N-a fost singura care a avut această temere. Iordanianul A.A a fost şi el pe punctual de a pleca din ţară, după ce a crescut suspiciunea că ar fi urmărit. Este unul dintre aceia care au avut o implicare foarte intensă în acţiunile din Tahrir. Ca măsuri de precauţie, şi-a schimbat domiciliul de trei ori şi s-a tuns, pentru a nu fi recunoscut.

O altă poveste este a tânărului palestinian M.A, pentru care viaţa din ultimele zile ar putea foarte bine fii ecranizată. Dragoste şi revoluţie. Printre protestatari, M.A. a cunoscut o marocancă de care s-a îndrăgostit nebuneşte. Tânăra este operator şi, pe tot parcursul evenimentelor, a filmat cum se schimbă istoria unei naţii. Cum se schimbă destine. Inclusiv propriul destin.

Egipt. Cairo.Vineri. 19h11. Se aude vocea unui imam, dintr-o moschee. Se aud şi avioanele care, la interval scurte de timp, survolează deasupra oraşului. Localnicii revin la, să-l numim aşa, postul de control. Pe-acolo pe unde nu se trece, atât de uşor, dacă nu ai un act cu care să te legitimezi.

Ţin minte că în urmă cu câteva nopţi, tinerii din stradă, postaţi lângă barierele de protecţie, au încins un meci de fotbal. Era un semn al relaxării. Asta după ce, în urmă cu câteva ore, venise în cercetare un tanc al armatei care a oprit preţ de cinci minute.  Militarii şi-au dat mâna cu civilii, au schimbat câteva cuvinte, după care şenilele s-au pus în mişcare şi au călcat asfaltul. Nu era glasul roţilor de tren. Era un altul…glasul unei tensiuni care ne bântuie de câteva zile, dar, totodată, al speranţei că ziua de mâine va avea un alt refren. Unul mai optimist.