x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe El este Meysi, CEL MAI MIC câine din lume! Este cât o sticlă de ojă şi cântăreşte doar 92 de grame (VIDEO)

El este Meysi, CEL MAI MIC câine din lume! Este cât o sticlă de ojă şi cântăreşte doar 92 de grame (VIDEO)

31 Oct 2012   •   09:40
El este Meysi, CEL MAI MIC câine din lume! Este cât o sticlă de ojă şi cântăreşte doar 92 de grame (VIDEO)

Un căţel din Polonia, pe nume Meysi, ar putea fi declarat cel mai mic câine din lume. Meysi este un terrier, cântăreşte 92 de grame şi este puţin mai înalt decât o sticluţă de ojă.

În urmă cu trei luni, când micuţul Meysi a venit pe lume, cântărea doar 40 de grame, scrie New York Daily News.

Anna Pohl, stăpâna căţeluşului, era mai preocupată de faptul că patrupedul era foarte slăbit decât de un posibil record. femeia a trebuit să-l îngrijească încontinuu timp de 24 de ore. Pohl l-a hrănit pe Meysi cu o seringă pentru că biberoanele erau mult prea mari pentru el.

Acum, în ciuda dimensiunilor minuscule, Meysi se simte foarte bine, iar doctorii veterinari spun că este posibil să nu mai crească mai mare decât este în prezent.

"Când nu sunt prin preajmă, îl închid într-o cuşcă pentru a nu fi călcat în picioare din greşeală", le-a spus Pohl jurnaliştilor de la Daily News.

×