x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe El Salvador: Ida lasă în urmă 124 de morţi şi se pregăteşte să atace SUA

El Salvador: Ida lasă în urmă 124 de morţi şi se pregăteşte să atace SUA

09 Noi 2009   •   00:00
El Salvador: Ida lasă în urmă 124 de morţi şi se pregăteşte să atace SUA

Ploile torenţiale cauzate de uraganul Ida, torentele de noroi, alunecările de teren şi revărsarea apelor au provocat duminică moartea a cel puţin 124 de persoane. Alte 7.000 de persoane au rămas fără adăpost în El Salvador, unde preşedintele Mauricio Funes a decretat stare de urgenţă naţională.



Ida, care a lăsat 13.000 de sinistraţi şi în ţara vecină Nicaragua, se îndrepta către coastele Statelor Unite după ce a atins coasta mexicană a peninsulei Yucatan, foarte frecventată de turişti. Într-o intervenţie transmisă de toate posturile de radio şi televiziune din ţară, preşedintele Funes a adresat, duminică, condoleanţe "familiilor celor 124 de victime identificate" până în prezent, denumind această zi ca "una dintre cele mai tragice de care această ţară îşi aminteşte".

Şeful statului, notează Mediafax, şi-a anunţat decizia de a decreta starea de urgenţă naţională, care îi va permite să folosească fonduri speciale pentru a veni în sprijinul persoanelor afectate, a repara pagubele "incalculabile" provocate de uragan şi a solicita ajutor internaţional. Potrivit directorului serviciilor de Protecţie Civilă, Jorge Melendez, decesele au avut loc în principal în departamentele San Salvador, La Libertad, Cuscatlan şi La Paz, din centrul ţării, şi în San Vicente, din est.

Numeroase case au fost luate de râurile care şi-au ieşit din matcă şi de torentele de noroi la Verapaz şi Tepetitan, în departamentul San Vicente, unde cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa, potrivit autorităţilor. Este posibil ca numărul morţilor să fie mai mare, a spus Melendez, afirmând că echipele de ajutor caută "un număr important de persoane dispărute". La Tepetitan, o alunecare de teren a luat pe sus treizeci de locuinţe, potrivit serviciilor. Unele fuseseră evacuate ca măsură de precauţie, însă mulţi locuitori "au refuzat să-şi părăsească imobilele", potrivit primarului, Ana Jovel.

Circa 7.000 de persoane au fost strămutate în diferite regiuni ale ţării unde drumurile şi podurile sunt distruse, au anunţat serviciile de Protecţie Civilă.

Ida, uragan de categoria 2 pe o scară de 5, cu rafale de vânt de 195 de kilometri pe oră, a trecut la ora 21.00 GMT (23.00 ora României) la o distanţă de 115 kilometri nord-nord-est de staţiunea balneară Cancun, la extremitatea nordică a peninsulei Yucatan, potrivit Serviciului Meteorologic Naţional mexican (SMN). Circa 2.300 de persoane au fost evacuate de pe două insule de mici dimensiuni învecinate staţiunii Cancun, Holbox şi Punta Allen.

Aproximativ "80 la sută din uragan se găseşte practic în afara Mării Caraibelor mexicane şi mai reprezintă un pericol pentru statul Quintana Roo", în Yucatan, a anunţat directorul Protecţiei Civile, Luis Carlos Rodriguez.

Uraganul urmează să-şi continue drumul către nord-nord-vest, cu circa 17 kilometri pe oră, pentru a se situa luni în jurul orei 6.00 GMT (8.00 ora României) la 300 de kilometri nord-nord-vest de Cancun, în Golful Mexic, subliniază SMN. Această traiectorie îl va conduce către coasta americană a Texasului sau a Louisianei. Oraşul New Orleans, devastat în 2005 de uraganul Katrina, nu este ameninţat de Ida, potrivit Centrului Naţional American pentru Uragane (NHC), dar a fost emisă o alertă în zona situată la est de statele americane Mississippi şi Alabama (sud) până la nord-vest de Florida.

Ida a lăsat deja 13.000 persoane sinistrate în Nicaragua, unde au fost avariate 930 de case şi au fost afectate 5.591 de hectare de culturi, conform cifrelor provizorii difuzate sâmbătă de Apărarea Civilă.

×
Subiecte în articol: externe