x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un elicopter ucrainean a fost distrus la sol de tirurile militanţilor pro-ruşi

Un elicopter ucrainean a fost distrus la sol de tirurile militanţilor pro-ruşi

25 Apr 2014   •   13:41
Un elicopter ucrainean a fost distrus la sol de tirurile militanţilor pro-ruşi

Un elicopter al armatei ucrainene Mi-8 a fost lovit de un tir tras cu un lansator de rachete, în timp ce staţiona pe aeroportul militar din Kramatorsk, o localitate din nordul regiunii Doneţk, unul din fiefurile militanţilor proruşi, iar un pilot a fost rănit, au anunţat autorităţile ucrainene, citate de AFP.

"Un elicopter militar Mi-8 a explodat pe aerodromul din Kramatorsk", a anunţat Ministerul ucrainean al Apărării, într-un comunicat. Un responsabil al serviciilor secrete ucrainene, Vasil Krutov, şeful operaţiunilor comune ale guvernului şi Centrului de combatere a terorismului din cadrul SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei), citat de agenţia de presă Interfax-Ukraina, a precizat că aparatul se afla la sol, iar comandantul a fost rănit.

Pe aerodrom, potrivit presei locale, s-au auzit cel puţin două explozii dinspre aeroportul civil situat alături, iar unii localnici evocă chiar trei explozii şi tiruri de arme.

Coloane negre de fum se ridicau deasupra aeroportului militar, iar accesul către acesta a fost restricţionat de către trupele armatei ucrainene.

Potrivit Reuters, un glonţ tras de un lunetist a lovit rezervorul de combustibil al elicopterului, provocând o explozie.

Aeroportul din Kramatorsk se află sub controlul militarilor ucraineni.

×
Subiecte în articol: elicopter explozie ucraina prorusi