x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Elon Musk a început un sondaj pe Twitter pentru redeschiderea contului lui Trump

Elon Musk a început un sondaj pe Twitter pentru redeschiderea contului lui Trump

19 Noi 2022   •   19:10
Elon Musk a început un sondaj pe Twitter pentru redeschiderea contului lui Trump
Sursa foto: Hepta

Elon Musk a inițiat vineri seara târziu un sondaj pe Twitter prin care le cere urmăritorilor să voteze dacă să readucă contul fostului președinte american Donald Trump pe platformă, primele rezultate arătând că aproximativ 60% au votat "da", scrie Reuters.

Sondajul a fost deschis timp de 24 de ore.

Musk, noul proprietar al Twitter, a declarat în luna mai că va anula interdicția impusă de Twitter lui Trump, al cărui cont a fost suspendat după atacul de anul trecut de la Capitoliul SUA.

Musk a declarat mai devreme că nu a fost luată încă o decizie de a rredeschide contul lui Trump și că Twitter a restabilit unele conturi controversate care fuseseră interzise sau suspendate, inclusiv site-ul satiric Babylon Bee și cel al acțriței de comedie Kathy Griffin.

Decizia lui Musk de a cere părerea utilizatorilor Twitter cu privire la cine ar trebui să fie pe platformă face parte dintr-o restructurare uriașă a companiei, care include concedieri masive.

Într-o notă trimisă vineri angajaților rămași, care a fost văzută de Reuters, Musk le-a cerut celor care scriu coduri software să se prezinte la etajul 10 al sediului central al Twitter din San Francisco până la începutul după-amiezii.

Miliardarul a spus într-un e-mail: "Dacă este posibil, aș aprecia dacă ați putea zbura la SF pentru a fi prezent în persoană", adăugând că va fi la birou până la miezul nopții și se va întoarce sâmbătă dimineața.

El le-a cerut angajaților să îi trimită prin e-mail un rezumat a ceea ce a "realizat" codul lor software în ultimele șase luni, "împreună cu până la 10 capturi de ecran cu cele mai importante linii de cod".

"Vor avea loc scurte interviuri tehnice care îmi vor permite să înțeleg mai bine tehnologia Twitter", a scris Musk într-unul dintre e-mailuri, și le-a cerut inginerilor să se prezinte vineri la ora 14.00.

E-mailurile au fost trimise la o zi după ce sute de angajați ai Twitter au decis să părăsească compania de socializare, în urma unui ultimatum trimis joi de Musk prin care cerea angajaților să lucreze mai mai multe ore pe zi la intensitate mare.

Exodul se adaugă la schimbările și haosul care au marcat primele trei săptămâni ale lui Musk ca proprietar al Twitter. El a concediat conducerea de top, inclusiv pe fostul director general Parag Agarwal și oficiali de rang înalt responsabili de securitate și confidențialitate, atrăgând atenția unui organism de reglementare.

Un oficial de la Casa Albă a intervenit, de asemenea, spunând că Twitter ar trebui să le spună americanilor cum își protejează compania datele.

Site-ul tehnologic Platformer a raportat vineri că Robin Wheeler, cel mai important director de vânzări de publicitate al companiei, a fost concediat.

Wheeler, care le-a spus angajaților într-o notă de săptămâna trecută că va rămâne, a scris vineri pe Twitter: "Echipei și clienților mei... ați fost întotdeauna prima și singura mea prioritate", cu un emoji de salut care a fost adoptat ca o modalitate de plecare pentru angajații care pleacă.

Twitter le-a spus angajaților joi că își va închide birourile și va tăia accesul până luni, potrivit a două surse. O altă sursă a declarat că firma plănuia să închidă unul dintre cele trei centre de date principale ale Twitter din SUA, la unitatea SMF1 de lângă Sacramento, pentru a economisi costuri.

În primul său e-mail adresat angajaților Twitter în această lună, Musk a avertizat că Twitter ar putea să nu fie în măsură să "supraviețuiască viitoarei crize economice". El a mai spus: "De asemenea, schimbăm politica Twitter astfel încât munca la distanță nu mai este permisă, cu excepția cazului în care aveți o excepție specifică".

Pe fondul acestor schimbări, Moody's a retras ratingul de credit B1 pentru Twitter, spunând că nu are suficiente informații pentru a menține ratingul.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: elon musk twitter trump