Elveţia a decis să relaxeze condiţiile pentru reîntregirea familiilor de sirieni deja aflate în confederaţie şi a anunţat de asemenea primirea în decurs de trei ani a 500 de refugiaţi, informează agerpres.ro.
Guvernul elveţian a precizat că acest grup de 500 de refugiaţi sirieni va sosi în trei ani şi va fi introdus într-un proiect pilot de integrare ce va primi o finanţare de 12 milioane de franci elveţieni (10 milioane de euro).
Persoanele care vor fi primite au fost deja înregistrate ca refugiaţi la Înaltul Comisariat al ONU pentru refugiaţi (UNHCR). Este vorba în special de femei şi copii, dar de asemenea de persoane cu handicap. Primii, un grup de 50, sunt aşteptaţi din octombrie. Biroul elveţian pentru migraţie examinează dosarul acestor persoane.
Tinerii majori, bunicii, fraţii şi surorile precum şi copiii minori ai sirienilor care locuiesc legal în Elveţia vor putea să primească rapid viza ca urmare a relaxării procedurilor şi a unei flexibilităţi în ceea ce priveşte documentele cerute, a anunţat ministrul elveţian al justiţiei, Simonetta Sommaruga.
Elveţia intenţionează să se coordoneze în acţiunea de integrare a acestor refugiaţi cu Suedia, Germania, Olanda, Danemarca şi Norvegia, a precizat ministrul elveţian.