Enel va investi aproximativ 2,5 miliarde de euro pentru dezvoltarea reţelei de Internet boradband ultra-rapidă din Italia, a anunţat miercuri compania italiană de utilităţi, relatează Reuters.
Dezvoltarea unei reţele broadband este o prioritate a premierului italian Matteo Renzi, care vrea să modernizeze infrastructura de comunicaţii a ţării şi să susţină afacerile.
Enel, care va începe şi instalarea unei noi generaţii de contoare în 33 de milioane de locuinţe din Italia, a propus construirea reţelei de fibră optică folosindu-se de baza sa de clienţi.
Enel Open Fiber, vehiculul creat pentru acest proiect, va aduce treptat Internetul broadband de mare viteză în 224 de oraşe italiene, a precizat compania.
În următorii câţiva ani, aproximativ 7,5 milioane de locuinţe vor beneficia de acest plan.
Enel nu intenţionează să devină operator de telecomunicaţii, dar vrea să ofere servicii similare de Internet în ţări unde deţine infrastructură de distribuţie a energiei, precum în America Latină.
Italia este în urma altor ţări europene în privinţa reţelelor de Internet rapid şi a avut probleme în atragerea investitorilor, din cauza investiţiilor mari necesare, care ar genera un profit scăzut.
Enel a discutat totodată formarea unui parteneriat strategic şi comercial cu Vodafone şi Wind, pentru dezvoltarea Internetului broadband în Italia.
Proiectul Enel a provocat unele fricţiuni cu Telecom italia, care are propriile planuri de conectare a locuinţelor la Internetul broadband.
Telecom Italia intenţionează să cheltuiască 12 miliarde de euro până în 2018 pentru investiţii, din care 3,6 miliarde de euro pentru cabluri din fibră optică.
Sursa: news.ro